10.2 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 3:17
No menu items!

Directorul din Sibiu care îl bate pe Iohannis la veniturile lunare

spot_img

Cu un salariu lunar brut de 13.000 de lei, la care se adaugă un spor lunar de 10.000 de lei și alte sporuri și sume care urcă veniturile lunare brute până la aproape 29.000 de lei, directorul general al Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu, Vasile Moțoc, este cel mai bine plătit angajat din instituțiile administrative publice din județ. De fapt, veniturile sale le depășesc și pe cele ale președintelui României.

Sporul lunar, precum și compensații salariale în valoare de 44.000 de lei încasate de Vasile Moțoc înaintea altor angajați ai Universității sibiene au făcut obiectul unor sesizări transmise autorităților centrale. Pentru angajatul care a semnat aceste sesizări, conducerea Universității a decis să înființeze o comisie de cercetare disciplinară, scrie Turnul Sfatului.

Era sfârșitul primăverii anului 2019 când în conturile lui Vasile Moțoc, directorul general administrativ al Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu, a fost virată suma de 44.331 de lei. Banii reprezintă o ultimă tranșă din diferențele salariale calculate pe numele lui Vasile Moțoc pentru perioada 2008 – 2011 (perioadă pentru care guvernele au tot amânat creșterea de 50% prevăzută în lege pentru angajații din Educație). Fie prin procese duse de sindicate, fie prin legile emise ulterior, angajații din Învățământ și-au primit acele diferențe salariale mai apoi, doar că în tranșe.

Angajații ULBS cărora li s-au încuviințat aceste sume conform sentinței definitive dată de Curtea de Apel Alba Iulia în noiembrie 2015, ar fi trebuit să primească banii în cinci tranșe, ultima cu o proporție 35% fiind programată în 14 decembrie 2019, conform unor decizii luate de conducerea Universității.

Pe subiectul banilor virați directorului general administrativ al ULBS a urmat o sesizare trimisă Ministerului Educației din partea unui angajat al Universității. Apoi încă una, care aducea în discuție, de această dată, și sporurile de care beneficia directorul general, având în vedere că următorul spor – în ordine descrescătoare a valorii – acordat în cadrul ULBS era în jur de 2.700 de lei pe lună. În lipsa unui răspuns satisfăcător, același angajat a formulat o sesizare și în atenția Guvernului României.

Ca urmare a acestor demersuri, în 11 decembrie anul trecut, Senatul ULBS a aprobat înființarea unei comisii disciplinare împotriva angajatului care a formulat sesizările. ”Având în vedere adresa MEC cu nr. 4771 din 03.12.2020, constatând existența unor elemente care ar putea reprezenta încălcarea prevederilor Regulamentului de ordine Interioară a ULBS de către un angajat al Direcției General Administrative, se constituie Comisia de disciplină”, au decis membrii Senatului Universității sibiene.

Directorul general administrativ al ULBS a detaliat, însă, pentru Turnul Sfatului motivele care au dus la constituirea amintitei comisii de disciplină. ”Persoana a făcut în vara anului 2020 aceiași petiție și în atenția rectorului. Rectorul a dispus să se facă analiza la fiecare petit în parte. Iar ceea ce v-a răspuns Universitatea este raportul comisiei care a analizat aspectele  semnalate, raport prin care nimic nu se confirma. A făcut mai apoi sesizare la Ministerul Educației Naționale, care a fost repartizată la Corpul de control al Ministerului. Ni s-a cerut și nouă un punct de vedere, care este cel dat și înainte de către Rectorat. Nu știu ce i-a răspuns Ministerul. Dar, probabil nemulțumită de răspuns, aceiași petiție a fost trimisă la Guvernul României. Ni s-a solicitat punct de vedere prin Ministerul Educației și am dat răspunsul acesta pe care îl vedeți și dumneavoastră”, descrie Vasile Moțoc sesizările făcute de angajatul ULBS.

Potrivit declarației de avere completată anul trecut, pe lângă cei 45.000 de lei (aprox. 3.700 de lei net, lunar) încasați ca urmare a unor activități didactice, Universitatea sibiană a virat în conturile lui Vasile Moțoc 180.616 lei, pentru munca efectuată ca director general. Cei aproximativ 15.000 de lei salariu lunar net încasați de Vasile Moțoc îl plasează chiar și deasupra veniturilor pe care Klaus Iohannis le primește din postura de președinte al țării (conform declarației de avere, Iohannis a primit lunar puțin sub 15.000 de lei).

De altfel, comparativ cu celelalte universități din țară, ULBS își răsplătește directorul general administrativ cu probabil cel mai mare salariu. La Cluj, directorul general administrativ al Universității ”Babeș-Bolyai” are un salariu lunar net de aproximativ 9.400 de lei, la Universitatea din București – 10.500 de lei, iar la Politehnica din Timișoara – 14.000 de lei. ”Nu este cel mai mare salariu de director administrativ”, spune Vasile Moțoc care face trimitere la situația omologului său de la Politehnica din București. Într-adevăr, directorul administrativ al Universității Politehnice din capitală a declarat un venit lunar net de aproape 24.500 de lei. Doar că acest venit include nu doar salariul de director, ci și remunerațiile acordate ca urmare a activității didactice și a implementării unor proiecte cu finanțare europeană (în declarațiile de avere, directorul din capitală nu își prezintă defalcat situația veniturilor).

Sporul lunar de aproximativ 10.000 de lei care a făcut inclusiv obiectul sesizărilor trimise la Minister și Guvern, precum și celelalte sporuri promite de Vasile Moțoc poartă, în lege, denumirea de compensație tranzitorie. Aceste compensații au înlocuit, de-a lungul timpului, sporurile pe care angajații din instituțiile publice le-au încasat. ”În 2005, când am venit eu la Universitate, o parte din angajați beneficiau de spor de confidențialitate, care era 50% din salariul de bază. Așa prevedea legea: dacă ai încetat activitatea, doi ani nu aveai voie să divulgi informații despre Universitate, ca și în domeniul privat, în corporații, unde se dă un spor de confidențialitate. După aceea, toți beneficiam de spor de stabilitate, care era 15% din salariul de bază. Pe măsura evoluției salarizării, aceste elemente au fost scoase și s-au înființat aceste compensații. Deci totul e pe lege”, arată Vasile Moțoc.