15.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 16:17
No menu items!

Diego Simeone, înainte de Atletico – Chelsea, găzduit de Arena Națională: „Vom juca acasă”

spot_img

Atletico Madrid și Chelsea se vor întâlni la București, în turul optimilor de finală UEFA Champions League, astăzi, de la ora 22:00. Diego Simeone, antrenorul echipei care este considerată gazdă, este convins că jucătorii săi se vor simți ca acasă. Partida se dispută la București din cauza restricțiilor de călătorie dintre Marea Britanie și Spania. Atletico a ales varianta București, în contextul în care aici a câștigat finala Ligii Europa în 2012.

”În principiu, clubul a avut mai multe variante. Desigur, se schimbă situația, dar pentru toată lumea. A trebuit să zburăm patru ore, Chelsea a fost nevoită să zboare șase ore… Vom juca ca și cum ar fi fost casa noastră”, a declarat Simeone, citat de Digisport.

Echipa Atletico Madrid a plecat duminică spre Bucureşti, în vederea meciului cu formaţia Chelsea din prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor, fără cinci jucători de bază: Yannick Carrasco, Sime Vrsaljko, Jose María Gimenez, Hector Herrera şi Kieran Trippier.

Chelsea Londra a aterizat luni seară la București, cu un lot de 23 de jucători, inclusiv Christian Pulisic și Kai Havertz.