8.5 C
București
joi, 16 mai 2024 - 6:11
No menu items!

Deși în vacanță în Grecia, un șef din Poliție s-a trecut prezent la un curs pentru a-și lua permisul de port-armă

spot_img

Comisarul-șef Cristian Gîrbovan, comandant al Poliției Municipiului Lugoj este cercetat într-un dosar pentru fals în înscrisuri fiindcă a semnat în fals că a fost la un curs de arme, în timp ce era în Grecia, informează Renașterea bănățeană.ro.

Acest lucru i se datorează unui lugojean care a făcut același curs cu polițistul și care l-a denunțat pe Gîrbovan că a obținut prin fraudare permisul de armă personal. El precizează că șeful Poliției Lugoj a participat fizic doar la 2-3 ședințe de curs și la nici o ședință de tragere în poligon, după care a plecat în vacanță în Grecia, iar la întoarcere, deși cursul se terminase, el al a semnat în registru pentru toate ședințele.

”Vă înștiințez că în sala de curs sunt amplasate camere de supraveghere cât și în incinta poligonului, care demonstrează lipsa prezenței numitului Gîrbovan coroborat cu declarațiile celorlalți colegi de curs, perioadă în care domnul Gîrbovan a fost în concediu și a fost plecat din țară. Bineînțeles că a promovat examenul scris tip grilă cu nota 9,5”, se preciza în denunț.

Deși denunțul era făcut de anul trecut, ziarul Renașterea bănățeană a obținut un punct de vedere de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara care precizează că urmărirea penala a trecut de la faza <in rem>, adică cu privire la faptă, la cea <in personam>, în cauză fiind identificați doi suspecți.

Față de aceștia s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru săvârșirea în coautorat a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute și pedepsite de articolul 322, alin. 1, Cod penal”.

Parchetul Militar Timișoara a pus în mișcare acțiunea penală față de cei doi suspecți din dosar, comisarul-șef Cristian Gîrbovan și jandarmul Sebastian Sabău, cel care a susținut cursul de instruire teoretică la sediul firmei MTI Shooting, deținătoarea poligonului de tragere din Lugoj.

Fost șef al Secției 6 Poliție Rurală Găvojdia și, ulterior al Poliției Orașului Făget, Cristian Gîrbovan este, din câte se pare, primul polițist angajat din sursă externă (fără să fi absolvit Școala de agenți de poliție de la Câmpina sau Cluj-Napoca ori Academia de Poliție din București) care a ajuns, de la Revoluție încoace, comandant al Poliției Municipiului Lugoj.

Presa din Lugoj precizează că ascensiunea profesională i se datorează șefului IPJ Timiș, Alin Petecel, de care-l leagă o bună prietenie .

D.Constantin