15.3 C
București
joi, 2 mai 2024 - 0:15
No menu items!

Descinderi și percheziții la Volkswagen

spot_img

Autorităţile judiciare germane, care derulează ancheta privind frauda grupului german Volkswagen, au efectuat, joi, percheziţii la sediul central al producătorului auto, din oraşul Wolfsburg, precum şi în alte locaţii ale companiei.

Autoritățile judiciare germane urmăresc să obţină documente, atât în format tipărit cât şi digital, pentru stabilirea responsabilităţii în scandalul manipulării emisiilor poluante la motoarele diesel.

Volkswagen a anunţat, la sfârşitul lunii septembrie, că circa 11 milioane de autovehicule ale grupului, la nivel mondial, sunt afectate de scandalul emisiilor poluante.

Scandalul a izbucnit după ce Agenţia americană pentru Protecţia Mediului (EPA) a acuzat VW că a instalat sisteme speciale pe unele autoturisme diesel pentru a evita standardele federale din SUA în materie de emisii. Constructorul auto german ar fi instalat un software special în calculatorul de bord al unor modele diesel.

Dispozitivul este programat să activeze un sistem de filtrare completă a particulelor doar în timpul testelor oficiale pentru emisii. După teste, adică în situaţiile generale de funcţionare a motorului, dispozitivul dezactivează sistemul de filtrare a particulelor.

Emanuel Stan