11.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 0:37
No menu items!

De ce a renunțat DIICOT la dosarul în care Darius Vâlcov era cercetat pentru divulgarea de secrete

spot_img

Deși acuzat de infracțiunea gravă de divulgare a unor secrete care periclitează siguranța națională, fostul consilier al Vioricăi Dăncilă a scăpat de dosar ca urmare a practicii instanței de judecată, anunță duminică, DIICOT, într-un comunicat de presă.

„Menționăm faptul că, în aceeași cauză, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus renunțarea la urmărirea penală față de suspecta I.N., prim grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în păstrarea informațiilor, prev.de art.305 al.1 CP, precum și clasarea cauzei cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art.320 al.2 CP.”, se arată în comunicatul DIICOT.

„În legătură cu protocolul a cărei divulgare a făcut obiectul cauzei penale s-a pronunțat inclusiv Curtea Constituțională la data de 16.01.2019, constatând legalitatea încheierii protocolului, în conformitate cu prevederile art.8 din Legea 14/1992, astfel cum a fost modificat prin OUG 6/2016. Jurisprudența CEDO a statuat în mod constant faptul că în orice procedură judiciară pot exista interese de protejare a securității naționale, dar și de a păstra secretul unor metode și tehnici de investigare a infracțiunilor, deoarece dreptul la informație nu este unul absolut. Deși s-au avut în vedere aspectele mai sus menționate, precum și faptul că publicarea unui document care are regimul secret de stat contravine normelor care reglementează protecția informațiilor clasificate precum și a intereselor realizării securității naționale, mai ales de către o persoană care a deținut poziții de demnitate publică, în cauză a fost dispusă renunțarea la urmărirea penală, constatându-se că nu există un interes în urmărirea infracțiunii săvârșite, ținând seama de împrejurările concrete ale instrumentării unitare ale acestei cauze, fapt ce a avut drept consecință imposibilitatea administrării probatoriului într-un mod coerent.”

În cazul Adinei Florea, fost șef al Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), și șef al parchetului constănțean la data la care i-ar fi transmis politicianului PSD o copie a protocolului de colaborare semnat de Ministerul Public și Serviciul Român de Informații, dosarul a fost declinat la SIIJ, conform regulilor de competență după calitatea persoanelor investigate.

Curtea de Apel Buucrești desființase dealtfel și măsura de control judiciar pe care procurorii DIICOT o dispuseseră în cazul lui Darius Vâlcov, în iunie 2019. 

Și Parchetul General a renunțat la urmărirea penală față de prim grefierul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, „fapte care au creat premisele scoaterii documentului de sub protecția de care trebuia să beneficieze în cadrul unității de parchet de la care a provenit documentul divulgat.”