12.6 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 6:31
No menu items!

Dănuț Lupu, dat în urmărire de Poliția Română

spot_img

Dănuț Lupu a fost dat în urmărire națională, luni, după ce a fost condamnat definitiv la 7 luni și 10 zile de închisoare.

Fostul fotbalist Dănuţ Lupu a fost condamnat definitiv la 7 luni şi 10 zile de închisoare și ar fi trebuit să se predea la Penitenciarul Rahova pentru a-şi ispăşi condamnarea.

El nu a făcut acest lucru, iar oamenii legii nu l-au găsit nici acasă pentru a pune în executare mandatul emis de judecători, așa că Poliția Română l-a dat în urmărire pe Dănuț Lupu.

„Împotriva celui în cauza, Judecătoria Cornetu a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.134 din 02.10.2023, fiind condamnat la o pedeapsa de 7 luni si 10 zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, conform anunțului publicat pe site-ul Poliției Române.

Fostul internațional Dănuț Lupu (56 de ani) a declarat, după ce a aflat că merge la închisoare, că nu se află în țară, dar că se va întoarce în weekend să se predea. El spune că este în străinătate pentru efectuarea unor analize medicale.

                                                                                                            Adina Silav