20.9 C
București
sâmbătă, 23 octombrie 2021 - 15:27

Daniel Constantin pierde funcțiile din Guvern

spot_img

Daniel Constantin rămâne fără funcțiile de vicepremier și ministru al mediului după ce ALDE i-a retras sprijinul politic.

Biroul Politic Central al Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE) a decis, duminică, retragerea sprijinului politic pentru copreședintele formațiunii, Daniel Constantin, vicepremier și ministru al mediului. Potrivit unor surse, decizia a fost luată cu peste 80 de voturi pentru și 12 împotrivă.

Totodată, ministrul pentru relația cu parlamentul, Grațiela Gavrilescu, urmează să preia funcția de ministru al mediului. În locul ei, urmează liderul grupului senatorial ALDE, Viorel Ilie.

Daniel Constantin a declarat, la finalul ședinței în care i s-a retras sprijinul politic, că „decizia nu are nicio legătură cu legalitatea”, arătând că nu se pot aplica sancțiuni unui președinte decât în Congres. „Mergem înainte. Probabil că decizia de ani, nestatutară, va fi comunicată liderului PSD Liviu Dragnea și premierului Sorin Grindeanu. Mingea e în terenul lor. Nu regret nimic”, a spus Daniel Constantin.

Valeriu Motoc