9.1 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 7:52
No menu items!

Cum se va face testarea în școli, în clasele care au cursurile suspendate. Ministerul Educației anunță INSTRUCȚIUNILE

spot_img

Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, a lansat instrucțiunile pentru aplicarea Ordinului nr. 5338/1082/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.

Instrucțiunile se referă la modalitatea de testare a elevilor și la suspendarea cursurilor în clasele în care se depistează cazuri de COVID-19.

ART.1 (1) Pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 6 din Ordinul nr. 5338/1082/2021, în cazul în care în unitatea de învățământ există cabinet medical școlar, în vederea reluării cursurilor cu prezență fizică, elevii care vor să se testeze începând cu a 8-a zi de la data confirmării cazului pozitiv, solicită acest lucru personalului medical din cabinetul școlar.

(2) În cazul în care în unitatea de învățământ nu există cabinet medical școlar, elevii se vor adresa direcțiilor de sănătate publică județene/a municipiului București.

ART.2 (1) În vederea aplicării dispozițiilor art.6 alin. (1) din Ord. nr. 5338/1082/2021, suspendarea cursurile la nivelul unei grupe de învăţământ antepreşcolar/preşcolar sau clase de învăţământ primar, gimnazial, liceal, profesional şi postliceal nu necesită avizul CJSU/CMBSU, suspendarea făcându-se direct, prin decizia consiliului de administrație al unității de învățământ preuniversitar/conexe, cu avizul inspectoratului școlar județean/al municipiului București.

(2) Decizia CJSU/CMBSU este necesară doar în cazul suspendării cursurilor cu prezență fizică la nivelul întregii unități de învățământ.

ART.3 Inspectoratele Școlare Județene/al municipiului București, precum și unitățile de învățământ/conexe vor duce la îndeplinire prevederile prezentei instrucțiuni.

E. Stan