15.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 14:49
No menu items!

Criminal periculos, prins de mascaţi în Bucureşti. Francezul a ucis o femeie și a înscenat un accident

spot_img

Un criminal periculos a fost prins, miercuri, de polițiștii din București. Bărbatul, cetățean francez, în vârstă de 35 de ani, era urmărit internațional la solicitarea autorităților spaniole, pentru infracțiunea de omor, potrivit Antena3.

Polițiștii Direcției de Investigații Criminale – Serviciul Urmăriri au depistat, miercuri, în București, un cetățean francez, în vârsta de 35 de ani, urmărit internațional, la solicitarea autorităților spaniole, pentru comiterea infracțiunii de omor.

În 27 februarie 2021, bărbatul, împreună cu alte persoane, ar fi lovit o persoană, până când a decedat, ulterior, abandonând-o pe marginea unei autostrăzi, pentru a crea aparența că victima și-ar fi pierdut viața în urma unui accident rutier.

„Acțiunea de identificare și prindere s-a desfășurat cu sprijinul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, Direcției Operațiuni Speciale și Unității Centrale de Analiză a Informațiilor, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București”, spun, joi, reprezentanții Poliției Române.

Bărbatul a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, iar procurorul de serviciu a dispus reținerea acestuia, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unui judecător din cadrul Curții de Apel București, cu propunere de arestare preventivă, în vederea predării, scrie Mediafax.