13.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 20:59
No menu items!

Condamnat la vârsta de 17 ani la moarte prin decapitare şi crucificare

spot_img

 

În multe privinţe, Arabia Saudită este una dintre cele mai avansate naţiuni. Este cel mai mare producător de petrol din lume, iar oraşele sale prosperă în mijlocul deşertului.

Însă, în acelaşi timp, este o ţară unde ritualurile barbare încă au loc şi unde cetăţenii ţării sunt supuşi unor pedepse îngrozitoare.

Este destul de greu de imaginat faptul că în momentul în care citeşti asta, în Arabia Saudită se fac pregătiri nu numai pentru a executa un tânăr, ci şi pentru a-l crucifica.

Lumea întreagă cere guvernului saudit să oprească execuţia. Băiatul în jurul căruia se învârte discuţia – Ali Mohammed al-Nimr – susţine că nu a greşit cu nimic.

Ali avea doar 17 ani atunci când a participat la un protest anti-guvernamental în provincia Qatif. Acesta a fost acuzat de atac asupra forţelor de securitate, deţinere de arme de foc şi de jaf armat. Niciuna dintre acuzaţii nu a fost dovedită, însă tânărul a recunoscut faptele. Mulţi susţin că a fost torturat până a mărturisit, neavând dreptul la un avocat.

Unchiul lui Ali, Sheikh Nimr al-Nimr a fost arestat în iulie 2012. Acesta a fost, de asemenea, condamnat la moarte pentru crimele sale: a participat la proteste anti-guvernamentale şi a susţinut drepturile minorităţilor.

Acum, trei ani mai târziu, acuzaţiile încă sunt în picioare. Ali Mohammed Al-Nimr urmează să fie decapitat şi răstignit. Deseori, execuţia are loc într-un spaţiu public, deoarece transmite un mesaj puternic: ‘nu tolerăm criticile, indifferent de cine este persoana şi ce vârstă are’.

Octavian Cătuşanu