-0.1 C
București
sâmbătă, 29 ianuarie 2022 - 2:40
No menu items!

Colţi de fildeş confiscaţi la frontieră. FOTO

spot_img

fildes1

Un bulgar a încercat să introducă în România doi colţi de fildeş de elefant, ascunşi sub bancheta maşinii pe care o conducea. Bărbatul a fost prins de poliţiştii de frontieră de la PTF Oancea, Galați.

Colţii, unul de 30 cm, iar cel de-al doilea de 46 cm, ambii cântărind 2,91 kilograme, au fost trimişi pentru expertiză la Muzeul de Ştiinţe ale Naturii “Răsvan Angheluţă“ Galaţi. Specialiștii de aici au stabilit că cei doi colţi sunt din fildeş de elefant juvenil.

fildes2

Bărbatul a declarat că a cumpărat cei doi colţi dintr-o piaţă din Republica Moldova, plătind suma de 20 euro, cu intenţia de a-i face cadou unui prieten din Turcia. Acesta a mai adăugat că nu avea cunoştinţă despre faptul că cei doi colţi sunt din fildeş natural.

Legea spune că pentru transportul unor astfel de produse cu regim special, este nevoie de documente de import/export şi de certificate, așa că poliţiştii de frontieră au confiscat bunurile bulgarului şi l-au amendat cu 7.500 lei.

G.T.