10.8 C
București
miercuri, 20 octombrie 2021 - 23:56

Cioloș și Dragnea au decis amânarea reducerii taxelor, prevăzute inițial pentru 1 ianuarie

spot_img

Presedintele PSD Liviu Dragnea a declarat că a discutat cu premierul Dacian Cioloș si i-a cerut acestuia să analizeze posibilitatea amânării pentru 1 ianuarie 2018 a reducerii TVA cu un punct procentual, dar și amânarea reducerii accizelor la carburanți și a eliminării taxei pe construcții speciale, așa-zisa taxă pe stâlp.

”I-am spus domnului Prim Ministru că noi vom aplica strict Programul de Guvernare prezentat în timpul campaniei electorale și în acest sens i-am solicitat să analizeze posibilitatea prorogării pentru un an a unor prevederi din Codul Fiscal. Astfel, noi avem în program reducerea TVA la 18% de la 1 ianuarie 2018 dar în același timp păstrarea actualei cote de 20% in 2017, deoarece considerăm că reducerea doar cu 1 punct procentual a TVA-ului în acest an nu va aduce un avantaj nici companiilor, dar nici consumatorilor”, a spus Dragnea, într-un interviu pentru stiripesurse.ro.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu, a declarat pentru Mediafax că discuția telefonică a avut loc marți, la initiativa lui Liviu Dragnea, iar Dacian Cioloș ”ia in clacul prorogările” deoarece ”acest guvern își dorește stabilitate și predictibilitate fiscală”.

Declarații Dragnea:

  • De asemenea, în ceea ce privește reducerea accizei la carburanți, constatăm că, deși prețul petrolului la nivel mondial este la minime istorice, în România prețul la pompă este cel mai mare din UE și aici vorbim de prețul fără taxe, ceea ce mi se pare foarte greu de explicat. Asta ne face să credem că o reducere a accizei fără o discuție serioasă cu Consiliul Concurenței riscă să nu ducă la o reducere a prețului pentru consumatorul final. După ce vom rezolva această situație împreuna cu Consiliul Concurentei vom reduce accizele cu 6% de la 1 ianuarie 2018, conform Programului nostru de Guvernare.
  • Un alt punct al discuției a fost legat de taxa pe construcții speciale, care va trebui eliminată atunci când marile companii din România vor înțelege că profiturile obținute în România trebuie plătite aici – mă refer la implementarea Directivei 1164 a CE sau alte măsuri care vor fi aprobate astfel încât companiile să verse impozitele în România, dacă ele se realizează aici.

T.S.