11.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 12:58
No menu items!

Cine l-a refuzat pe Iohannis

spot_img

Florin Cîțu a admis și varianta de a propune pe altcineva premier din partea PNL, deși susține în continuare, chiar și după scorul record la moțiunea prin care a fost demis, că tot el va fi propunerea partidului pentru această funcție. În acord cu președintele Klaus Iohannis, i s-a propus Adinei Vălean, comisarul european al Transporturilor, să fie nominalizarea PNL pentru premier.

Conform surselor Sursa Zilei, Iohannis și Florin Cîțu i-au propus Adinei Vălean să renunțe la activitatea de la Bruxelles și să fie premierul PNL în noul cabinet.

Argumentele politice sunt în favoarea Adinei Vălean, care este europarlamentar din 2007, când România a fost primită în UE și care, din 2019, a obținut funcția de comisar european pe Transporturi de la Ursula von der Leyen, președintele ales al Comisiei Europene.

Adina Vălean este soția fostului președinte al PNL, Crin Antonescu, are 51 de ani și a mai fost, la Bruxelles, președinte al Comisiei pentru industrie, cercetare și energie a Parlamentului European, din partea Grupului Partidului Popular European (PPE). Vălean este printre cei mai influenți europarlamentari, astfel că ar fi fost, cel mai posibil, acceptată și de USR, care îl are acum ca președinte pe Dacian Cioloș, tot europarlamentar.

Numai că Adina Vălean L-A REFUZAT pe Klaus Iohannis, astfel că președintele trebuie să se gândească acum la o altă variantă de premier.

Ioana THEODORU