10.7 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 8:57
No menu items!

Cine este mai bărbat decât Ponta şi Antonescu

spot_img

Finanţatorul echipei Steaua şi-a lansat candidatura într-un restaurant din Capitală. El a ţinut să sublinieze că este mai demn şi mai bărbat decât Ponta şi Antonescu.

„Credeţi că va fi un alt deputat mai demn în Parlament. Antonescu şi Ponta nu sunt mai demni şi mai bărbaţi decât mine”, a spus Gigi Becali. El a început să-şi ia la rost oamenii din staff pentru că prezentau materiale promoţionale ce urmau a fi oferite potenţialului electorat. „Păi vin oameni mă, numai atâtea le dăm?”, a strigat Becali unuia dintre oamenii echipei sale de campanie. Supărat, el i-a reproşat acestuia că dacă oamenii văd că se dau doar hârtii , nu mai vin la Becali. „Ce crezi că îmi e frică de procurori? Bă, vouă vă e frică de procurori, numai atâtea le dăm noi? Dă o şapcă, dă o geacă! Eu am cheltuit, dar le este frică de procurori. M-aţi în nebunit numai cu breloace, cred că le e frică. Bă, vouă vă e frică? Nu vă fie frică! Aduceţi unde sunt alea, iar aduci breloace? Nu mai vine nimeni să ia nimic”, a continuat Becali.

„Sarmale şi salam nu dau. Nu dau alimente, să nu aştepte de la mine alimente, eu nu fac din politică circăreală, nu dau făină şi mălai. Pelinel stă dezbrăcată în fotoliu şi Boureanu cântă la saxofon în slip. Păi eu sunt Boureanu să dau sarmale? O să ajut biserica, sunt cinci-şase biserici. Le-am spus să facă facturile direct pe numele meu, nu e mită electorală, nu fac bisericile să mă voteze lumea, ci pentru că sunt un bun creştin”, a subliniat candidatul USL.

Ponta şi Antonescu îi răspund lui Becali

„Nu am fost acolo, nu am văzut nici imagini, dar nu am avut niciodată cu domnul Ponta această pretenţie”, a fost replica lui Crin Antonescu, la afirmaţia lui Becali privind bărbaţia.

„Am putea contrazice acest lucru? Cine are oi mai multe mândre şi cornute şi câini învăţaţi mai bărbaţi..”, a reacţionat şi Victor Ponta. (V.M)