4.8 C
București
marți, 19 martie 2024 - 4:42
No menu items!

Cercetătorii americani susțin că au identificat „mama” coronavirusului. Familia este mare, iar mutațiile sunt două pe lună

spot_img

Studiul, care a fost publicat în revista „Molecular Biology and Evolution“ de mai mulți cercetători ai Universității Temple din Philadelphia conduși de Sudhir Kumar, vine cu teorii extrem de interesante. Cercetarea ar putea ajuta în lupta împotriva COVID, deblocând terapii „care funcționează asupra întregii familii de viruși, în loc de unul singur“.

Potrivit cercetătorilor, „mama“ virusului SARS-CoV-2 a apărut în China, unde a dat naștere unei familii de coronavirusuri care s-a răspândit în toată lumea, în prima fază a pandemiei. Unul dintre acești numeroși „nepoți“ este tulpina care a declanșat apoi primul focar din Wuhan, scrie Aleph News.

Aceștia mai susțin, în baza hărților genetice, că „mulți membri ai familiei a ceea ce avea să devină virusul SARS-CoV-2“ erau deja prezenți în întreaga lume înainte de primele cazuri identificate în Wuhan, în decembrie 2019.

Cercetătorii estimează că, în China, primele infecții au apărut chiar cu două luni mai devreme de decembrie 2019.

Geneticianului Giuseppe Novelli de la Universitatea Tor Vergata din Roma, apreciază că virusul are o rată de mutație de 2 mutații pe lună și că aflarea rădăcinii virusului SARS-COV-2 este extrem de importantă pentru că ar putea ajuta în lupta împotriva COVID, deblocând terapii „care funcționează asupra întregii familii de viruși, în loc de unul singur“.