14 C
București
duminică, 28 aprilie 2024 - 10:56
No menu items!

Ce spune Rusia despre cazul scurgerii de informaţii de la Pentagon: „Destul de interesante”

spot_img

Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a declarat, luni, că există o tendinţă generală de a învinovăţi Rusia pentru orice, atunci când a fost întrebat dacă este posibil ca Moscova să se afle în spatele apariţiei recente a unor documente clasificate care se referă în special la invazia rusă în Ucraina, transmite CNN.

„Tendinţa de a da vina mereu pe Rusia şi de a acuza că orice este din cauza Rusiei a devenit de-acum o boală comună”, a spus Dmitri Peskov.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a comentat însă că scurgerile de informaţii sunt „destul de interesante” şi nu poate exclude faptul că SUA i-ar fi putut asculta chiar şi pe aliaţii săi cei mai apropiaţi.

„Faptul că Statele Unite au început de mult timp supravegherea diverşilor şefi de stat, în special a capitalelor europene, a ieşit la suprafaţă în mod repetat şi a provocat situaţii scandaloase”, a menţionat Peskov. „Prin urmare, acest lucru nu poate fi exclus”, a adăugat el.

„Nu avem nici cea mai mică îndoială cu privire la implicarea directă sau indirectă a Statelor Unite şi a NATO în conflictul dintre Rusia şi Ucraina”, a mai declarat Dmitri Peskov, atunci când a fost întrebat ce părere are despre ceea ce arată documentele secrete ale Pentagonului, scrie news.ro.

Documente scurse de la Pentagon, care includ informaţii strict secrete despre sprijinul SUA pentru Ucraina şi despre aliaţi-cheie ai SUA, precum Israelul, au fost publicate pe reţelele sociale de câteva săptămâni, dar au fost dezvăluite de presă abia vineri. Oficialii americani au confirmat autenticitatea unora dintre documentele scurse, care arată, de asemenea, că, dincolo de Rusia, SUA au interceptat aliaţi-cheie, inclusiv Coreea de Sud, Israel şi Ucraina.

Unele dintre documente secrete ale Pentagonului dau informaţii despre slăbiciuni importante în ceea ce priveşte armamentul ucrainean şi apărarea sa antiaeriană, dar şi despre mărimea şi pregătirea batalioanelor ucrainene într-un moment critic al războiului, când forţele Kievului se pregătesc să lanseze o contraofensivă împotriva ruşilor. De asemenea, breşa de securitate vine chiar în momentul în care SUA şi Ucraina au început să dezvolte o relaţie de încredere reciprocă în ceea ce priveşte schimbul de informaţii, notează CNN.

Ca urmare, potrivit CNN, Ucraina şi-a modificat deja unele dintre planurile militare iniţiale din cauza acestor scurgerii de informaţii.

                                                                                                                  Adina Silav