7.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 8:48
No menu items!

Ce despăgubiri vor primi fermierii afectați de seceta de anul trecut

spot_img

Peste 148.000 de fermieri afectaţi de seceta pedologică, pe o suprafaţă de circa 1,11 milioane hectare de culturi înfiinţate în primăvara anului 2022, vor beneficia de un ajutor de stat sub forma unui grant în valoare de 869,6 milioane de lei, potrivit unui proiect de OUG publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Schema de ajutor de stat se acordă producătorilor agricoli sub forma de grant pentru culturile de porumb, floarea-soarelui, soia şi mazăre afectate de seceta pedologică în grade peste 30% şi până la 100% inclusiv.

Potrivit datelor centralizate din procesele-verbale de constatare şi evaluare a pagubelor la culturi agricole, un număr de peste 148.000 de fermieri au fost afectaţi de seceta pedologică, o suprafaţă cultivată de peste 1.110.000 hectare a fost calamitată parţial, din care peste 705.000 ha cu porumb, peste 360.000 ha cu floarea – soarelui, peste 47.300 ha cu soia şi peste 8.100 ha cu mazăre.

„Ajutorul de stat sub forma de grant unitar este în cuantum maxim de 1.000 lei/ha aferent unui grad de calamitare de 100%, care este prevăzut în procesul-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor, pentru oricare dintre culturi. Dacă procentul de calamitare prevăzut în procesul-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor este de peste 30% şi până la 100%, cuantumul grantului unitar care se poate acordă se diminuează corespunzător”, arată sursa citată.

Schema de ajutor de stat sub forma de grant acordat producătorilor agricoli pentru culturile agricole afectate de seceta pedologică din perioada martie – septembrie 2022 se asigură din bugetul aprobat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2023.

Schema se aplică pe întreg teritoriul României, iar sumele se plătesc până la data de 31 decembrie 2023.

Potrivit MADR, beneficiarii sunt eligibili la solicitarea schemei dacă deţin proces-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor, întocmit până cel târziu la data de 30 noiembrie 2022 (…) pentru culturile de porumb şi/sau floarea – soarelui şi/sau soia şi/sau mazăre, înfiinţate în primăvara anului 2022 şi suprafeţele calamitate de seceta pedologică. De asemenea, beneficiarii trebuie să fie înregistraţi în evidenţele Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură cu cererea unică de plată 2022, din care se identifică culturile înfiinţate în primăvara anului 2022, respectiv porumb şi / sau floarea – soarelui, şi/sau soia şi/sau mazăre precum şi suprafeţele de teren declarate aferente acestor culturi.

Potrivit sursei citate, direcţiile pentru agricultură judeţene reprezintă autoritatea competentă responsabilă cu implementarea schemei.

„Având în vedere prevederile pct.357 din Comunicarea Comisiei – Orientările Uniunii Europene privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol şi forestier şi în zonele rurale (2022/C 485/01), ajutoarele şi orice altă plată primită în scopul compensării pagubelor, inclusiv plăţile furnizate în cadrul altor măsuri naţionale sau ale Uniunii ori în cadrul poliţelor de asigurare aferente pagubelor pentru care se acordă ajutor, nu trebuie să depăşească 80% din costurile eligibile”, precizează MADR.

În cazul beneficiarilor care sunt deţinători ai unui contract de asigurare pentru secetă şi/sau sunt beneficiari ai măsurii 17.1 – Prime de asigurare a culturilor, a animalelor şi a plantelor din Planul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 pentru primă de asigurare la secetă, iar despăgubirea de la firmele de asigurare calculată per ha, însumată cu grantul per ha posibil de acordat prin prezenta schemă, conduce la o depăşire a valorii de 80% din cheltuielile eligibile, aceştia restituie contravaloarea sumei care reprezintă depăşirea în cauză cu plata dobânzii aferente pieţei.

De asemenea, în cazul beneficiarilor care sunt asiguraţi contra secetei, inclusiv a celor asiguraţi care sunt şi beneficiari ai măsurii 17.1 – Prime de asigurare a culturilor, a animalelor şi a plantelor din Planul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 pentru primă de asigurare la secetă, care au încasat sume de la firmele de asigurare reprezentând despăgubiri pentru secetă calculate per ha, anterior datei de depunere la DAJ a cererilor de solicitare a grantului, aceştia sunt obligaţi să menţioneze în cererile de plată, la secţiunea Declaraţii şi angajamente, sumele primite de la societăţile de asigurare.

                                                                                                                   Adina Silav