15.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 15:21
No menu items!

Ce lideri noi a numit PNL în județele în care s-au pierdut alegerile

spot_img

Liberalii au numit, în cadrul ședinței Biroului Executiv Național de luni, noii președinți interimari în județele în care scorul la alegeri a fost sub media celui pe țară. Astfel, au fost schimbate conducerile de la Bacău, Brăila, Ialomița, Hunedoara, Satu Mare și Timiș.

“Am luat decizia de a numi noi președinți interimari în filialele unde au fost dizolvate birourile permanente județene, respectiv la Bacău, unde Viorel Miron a fost desemnat de către BExN să fie noul președinte interimar al PNL Bacău, la Brăila, unde Cătălin Boboc a fost desemnat de BExN să fie noul președinte interimar al PNL Brăila, la Ialomița, unde noul primar al Sloboziei a fost desemnat de colegii mei noul președinte interimar al PNL Ialomița, la Hunedoara, unde Vetuța Stănescu a fost desemnată președinte interimar PNL Hunedoara. La Satu Mare avem un coleg tânăr care a fost numit președinte interimar PNL Satu Mare, Adrian Cozma. La Timiș, președintele CJ proaspăt ales a fost desemnat președinte interimar al PNL Timiș. Colegii vor merge în teren și vor pregăti alegerile parlamentare, respectiv perioada de precampanie și perioada de campanie”, a anunțat Robert Sighiartău, secretarul general al partidului.

De asemenea, a fost votat și ratificat protocolul de colaborare în plan local între PNL și PMP.