12.5 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 3:34
No menu items!

Caz șocant la Aninoasa: doi adolescenţi au dezgropat o femeie ca să fure banii din sicriu

spot_img

Comunitatea din Aninoasa a fost zguduită de un caz șocant. Doi adolescenți au profanat un mormânt, ca să fure banii din sicriu. Tinerii au auzit discuții prin oraș cum că familia, venită din străinătate, ar fi pus bani la capul decedatului. Şi-au făcut curaj și au mers în cimitir, au săpat mormântul cu pricina şi ar fi plecat cu banii din sicriu. Poliţia a deschis dosar penal pentru profanare de morminte şi tentativă de furt.

Potrivit primarului din Aninoasa, copii celei decedate au venit din Austria, țară în care lucrau, și i-au pus bani sub pernă, în coșciug, iar cei doi adolescenți au văzut și s-au dus și au dezgropat-o ca să ia banii.

Rudele femeii decedate au sesizat imediat poliţia, după ce au văzut că o parte din pământul de pe mormânt fusese îndepărtat.

Poliţia oraşului Aninoasa a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunilor de profanare de morminte şi tentativă la furt.

Cei doi adolescenți sunt cunoscuți de autorităţile locale: nu merg la şcoală şi în urmă cu câteva zile, ar fi atacat niște oameni în casă, tot pentru bani.

D.Constantin