12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024 - 5:35
No menu items!

EXCLUSIV. Prima măsură luată de Camera Deputaților, după atacul cibernetic: Cumpără calculatoare noi, de peste jumătate de milion de euro

spot_img

Camera Deputaților vrea să cumpere, printr-o procedură de licitaţie deschisă, calculatoare a căror valoare totală este estimată la 2.676.470 de lei, fără TVA, adică peste jumătate de milion de euro.

Potrivit unui anunţ publicat în SEAP, în 16 februarie, consultat de SursaZilei, vor fi achiziționate calculatoare Desktop All in One, defalcate pe 3 loturi.

“Calculatoare Desktop All in One , defalcate pe 3 loturi, astfel : Lot 1 : Calculator Desktop All in One pentru organizarea celei de-a 31-a Sesiuni anuale a AP OSCE – 90 bucăți– Computer de birou. Valoare estimată achizitie: 491.596,64 lei, fără TVA. Echipamentele care fac obiectul achiziției pentru lotul 1 vor fi folosite pentru activitatea OSCE. Se dorește achiziția a 90 echipamente de tip PC ALL IN ONE dotate cu procesor minumum I5 sau echivalent si 16GB memorie RAM, sistem de operare Windows 11 Pro, pentru asigurarea serviciilor Camerei Deputatilor cu tehnica de calcul necesara desfasurarii activitatilor celei de- a 31- a Sesiuni anuale a AP OSCE, care va fi găzduita de Camera Deputaților, la Palatul Parlamentului, în perioada 29 iunie- 3 iulie 2024.

Lot 2 : Calculator Desktop All in One pentru activitatea deputaților la birourile parlamentare – 350 bucăți-Computer de birou Valoare estimata achizitie: 1.911.764,71 lei, fără TVA. Echipamentele care fac obiectul achiziției pentru lotul 2 vor fi folosite pentru activitatea deputaților la birourile parlamentare. Se dorește achiziția a 350 echipamente de tip PC ALL IN ONE dotate cu procesor minumum I5 sau echivalent si 16GB memorie RAM, sistem de operare Windows 11 Pro.

Lot 3 : Calculator Desktop All in One pentru activitatea serviciilor Camerei Deputaților – 50 bucăți– Computer de birou. Valoare estimată achiziție: 273.109,24 lei, fără TVA. Echipamentele care fac obiectul achizitiei pentru lotul 3 vor fi folosite pentru asigurarea serviciilor Camerei Deputatilor. Se dorește achiziția a 50 echipamente de tip PC ALL IN ONE dotate cu procesor minumum I5 sau echivalent și 16GB memorie RAM, sistem de operare Windows 11 Pro. Astfel, valoarea totală a contractului de furnizare Calculatoare Desktop All in One, defalcate pe 3 loturi, este estimată la 2.676.470,59 lei, fără TVA, respectiv 3.185.000 lei cu TVA, aceastea fiind compusa din totalul valorilor estimate ale celor 3 loturi”, se arată în anunțul de participare.

Termenul limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 26 martie, ora 15.00.

Hackerii au furat inclusiv datele personale ale lui Marcel Ciolacu

Baza de date a Camerei Deputaților a fost spartă, la sfârșitul lunii trecute, de hackeri, după o breșă de securitate.

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, a spus că hackerii au extras date de aproximativ 250 de Gigabytes – o parte documente personale, o parte date referitoare la dispozitivele electronice ale parlamentarilor.

Printre parlamentarii cărora le-au fost accesate datele se numără și premierul Marcel Ciolacu, care a anunțat că îşi va schimba cartea de identitate.

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a deschis un dosar penal în legătură cu atacul cibernetic de la Camera Deputaţilor, în care sunt efectuate cercetări in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, alterarea integrităţii datelor informatice, perturbarea funcţionării sistemelor informatice şi şantaj.

Potrivit unor surse guvernamentale, hackerii cer o răscumpărare de 0,816 Bitcoin (aproximativ 30.000 de euro) pentru arhiva instituției.

Unele calculatoare au Windows 7

Potrivit informațiilor de până acum, hackerii, deocamdată neidentificați, au spart serverele instituției profitând și de faptul că acestea nu erau protejate așa cum trebuie. Cel puțin asta crede ministrul Digitalizării, care a constatat cu această ocazie că, pe unele dintre computerele instituției, programul de securitate nu mai fusese actualizat de câțiva ani.

”Faptul că sistemele nu au fost actualizate cu cele mai noi tehnologii și versiuni de software existente astăzi pe piață. Vă dau un exemplu, pe unele dispozitive încă rula o versiune Windows 7, care este de mult depășită”, a spus Bogdan Ivan.

Sistemul de operare Windows 7, lansat la mijlocul lui 2009, a venit în continuarea variantei Windows Vista. Compania producătoare, gigantul Microsoft, a cotinuat să facă update-uri, inclusiv de securitate, pentru Windows 7 până acum patru ani, în ianuarie 2020. Lipsa suportului tehnic de către firma-mamă echivalează cu expunerea continuă la cele mai noi metode și unelte de hacking.

O licență de Windows 11 (care nu poate funcționa, însă, decât pe calculatoare mai noi) costă între 100 și 250 de lei (în funcție de variantă, de reducerile oferite pentru un număr mai mare de licențe ș.a.).

                                                                                                     Adina Bucur Silav