11.1 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 23:50
No menu items!

Câți bugetari vor avea de ales între pensie și salariu. Care sunt excepțiile

spot_img

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunțat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că sunt 120.000 de persoane care cumulează pensia cu salariul, la acest moment, în țara noastră. Dintre acestea, peste 35.000 primesc salariu de la stat, astfel că vor avea de ales un singur venit, atunci când va fi promulgată legea care interzice cumulul cu pensia. 

„Avem o evaluare şi în momentul de faţă în România există peste 120.000 de persoane peste 65 de ani care au diferite forme de contracte. Aşadar sunt oameni în România peste 65 de ani care îşi doresc să muncească. Noi dorim să flexibilizăm relaţia dintre angajaţii peste 65 de ani şi angajatori”, a declarat Raluca Turcan.

Ministrul susține că peste 35.000 de beneficiari de pensii speciale sunt angajați în sistemul public, astfel că aceste contracte de muncă vor înceta dacă persoanele respective vor alege ca venit pensia.

De asemenea, Turcan a spus și condițiile în care bugetarii și angajații la privat pot opta să lucreze până la 70 de ani:

  • „Pentru a putea opta să lucreze până la 70 de ani este suficient să depună o cerere la angajator cu 30 de zile înainte de îndeplinirea vârstei de pensionare. În mediul privat angajatorul poate să refuze. Pentru sectorul public, pentru continuarea activității, nu este necesar acordul prealabil al angajatorului si are ca și consecință suspendarea plății pensiei.
  • Excepțiile: Trebuie să fie exceptate de la aplicarea acestei reguli persoanele alese care se afla în mandate pe o durată definită de Constitutie. De asemenea, vor fi exceptate de la suspendarea dreptului pensiei când optează pentru activitatea până la 70 de ani persoanele care beneficiază de drepturile de autor, personalul didactic, persoanele încadrate în gradul III de invaliditate, membrii Academiei Române si persoanele din instituții care la data intrării în vigoare sunt în exercitarea unui mandat prevăzut de lege
  • Angajații care opteaza pentru munca până la 70 de ani și pe urmă se răzgândesc, se pot reîntoarce la pensie oricând doresc.
  • Persoana care continua activitatea poate să solicite recalcularea pensiei în sistemul public, avantajul constând în majorarea punctelor și obținerea unei pensii în sistemul public, calculată proportional cu perioada lucrată.”

     

    Așadar, angajații care muncesc la stat și ies la pensie, nu se mai pot angaja la stat. Dacă, însă, la atingerea vârstei de pensionare, bugetarii aleg să muncească în continuare până la 70 de ani, pensia se suspendă și se primește doar salariul. 

    Categoriile de bugetari care vor putea cumula pensia cu salariul sunt:

    • Primar
    • Presedinte de Consiliu Judetean
    • Consilier local
    • Consilier judetean
    • Senator
    • Deputat
    • Presedintele Romaniei
    • Europarlamentar
    • Membrii Curții de Conturi
    • Judecatorii CCR
    • Guvernatorul BNR