18.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 20:13
No menu items!

Câte zeci de bucureșteni aflați în spital au cerut urna mobilă

spot_img

Zeci de pacienți din unitățile medicale din București votează, duminică, la alegerile parlamentare, cu urna mobilă, au declarat reprezentanții mai multor spitale.

Comandantul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”, Florentina Ioniță-Radu, a afirmat că au cerut să voteze cu urna mobilă 30 de pacienți de la unitatea medicală și 6 pacienți de la unitatea ROL 2.

Potrivit managerului Institutului „Marius Nasta”, Beatrice Mahler, 12 pacienți internați în unitatea medicală au cerut să voteze cu urna mobilă.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Floreasca, medicul Bogdan Oprița, a declarat că 27 de pacienți au solicitat urna mobilă.

Se votează cu urna mobilă și la Spitalul Universitar de Urgență București, unde au fost făcute 32 de solicitari în acest sens.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului „Elias”, Silvius Negoiță, 8 pacienți internați în unitatea medicală au solicitat să voteze cu urna mobilă.

La Spitalul „Dr. Victor Babeș” au fost făcute în jur de 100 de solicitări pentru votul cu urna mobilă.