Un nou incident la o secție de votare a avut loc duminică dimineața, în Brăila. Un alegător a primit un buletin de vot pe care era aplicată ștampila „Anulat”, transmite Antena3.
O persoană a reclamat faptul că a primit un buletin care avea aplicată deja o ștampilă de vot, spun repezentanții IPJ Brăila.
În urma verificărilor făcute, a rezultat faptul că respectivul buletin de vot a fost distribuit dintr-o eroare, acesta având aplicată ștampila „Anulat”. Potrivit polițiștilor, ulterior, alegătorului i-a fost înmânat un nou buletin de vot.
De asemenea, alți 142 de polițiști vor asigura măsuri de ordine și liniște publică. La nivelul județului sunt constituite 216 echipe de intervenție, formate din angajați ai structurilor M.A.I., capabile să intervină în cel mai scurt timp dacă situația o impune, scrie Mediafax.