10.7 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 9:00
No menu items!

Bugetul României va fi evaluat de Comisia Europeană în martie și de agențiile de rating în aprilie

spot_img

Premierul Florin Cîţu a declarat că, în cursul acestei luni, instituţiile Comisiei Europene vor realiza o evaluare asupra bugetului României pe 2021, urmând ca în aprilie să fie făcute evaluări din partea agenţiilor de rating.

„De fiecare dată când apare un buget, anul acesta am văzut instituţia independentă care în România are ca scop evaluarea modului în care a fost făcut bugetul, Consiliul Fiscal, o instituţie care nu a fost aşa de prietenoasă cu guvernele de-a lungul timpului. Anul acesta a dat un verdict cu care eu sunt foarte fericit, a spus că este un buget echilibrat şi că anul acesta este poate primul an în care bugetul este realist construit, adică acea estimare de deficit de 7%–7,16% este realizabilă, ceea ce pentru mine e foarte important, să ai o instituţie profesionistă să spună acest lucru. Aici vom vedea şi evaluările instituţiilor Comisiei Europene, în martie avem evaluări. Urmează în aprilie toate cele trei agenţii de rating care vor face evaluare, dar deocamdată Consiliul Fiscal, prima instituţie profesionistă care spune că este un buget echilibrat, un buget care este realist, deci putem să atingem această ţintă”, a declarat Cîţu, sâmbătă, citat de Agerpres.