27.5 C
București
marți, 16 aprilie 2024 - 16:43
No menu items!

Bucureștiul a trecut de pragul de 6 la mie al ratei de incidență. Autoritățile analizează închiderea școlilor

spot_img

Bucureștiul a trecut, miercuri dimineața, de pragul de 6 la mie al ratei de incidență. Potrivit reglementărilor în vigoare la acest moment, școlile ar urma să se închidă începând de săptămâna viitoare și ar intra în vigoare limitarea programului magazinelor și restricții de circulație

În ceea ce privește școlile, ministrul educației a anunțat deja că susține ca școlile să rămână deschise și după acest prag. „În cele mai multe state din UE se aplică principiul școlile se deschid primele și se închid ultimele”, a spus Sorin Cîmpeanu.

Ce prevede Hotărârea adoptată de guvern pentru situația în care rata de infectare trece de 6 la mie:

  • Interzicerea circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 20,00-5,00, în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, cu următoarele excepții:
  • a) deplasarea persoanelor vaccinate împotriva virusului SARS-CoV2 și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare sau certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19;
  • b) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/ gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  • c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
  • d) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  • e) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;
  • limitarea programului de lucru cu publicul în intervalul orar 5,00-18,00, pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică. În intervalul orar 18,00-5,00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
  • (unitățile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane și rutier de mărfuri își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.

Cora Dumitrescu