15.5 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 9:57
No menu items!

Azil ilegal, descoperit în Teleorman. Proprietara le-a spus autorităților că bătrânii sunt turiști

spot_img

Autoritățile din Teleorman au descoperit, în urma controalelor efectuate joi, un azil ilegal, folosit pe post de pensiune, în Pietroșani, unde erau ținuți 17 bătrâni, unii dintre ei cu handicap. Proprietara „pensiunii” le-ar fi spus autorităților că oamenii erau turiști, aflați în vacanță, însă vecinii au negat, povestind că vârstnicii nu aveau voie să iasă din imobil și că auzeau, de multe ori, strigăte disperate de foame, potrivit IPJ Teleorman și totalimpact.ro.

„La data de 13 iulie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Teleorman, Poliției orașului Zimnicea și Secției nr. 12 Poliție Rurală Zimnicea au descins la un imobil situat în comuna Pietroșani, județul Teleorman. În urma verificărilor, în imobilul respectiv, au fost găsite 17 persoane în vârstă și cu handicap, care funcționa sub forma unei pensiuni”, precizează autoritățile.

Imobilul aparținea unei femei de 47 de ani din localitate, iar, din primele informații, în acesta funcționa sediul unei societăți comerciale, care avea ca obiect servicii de cazare, fiind înființată în septembrie 2022.

Femeia care administra locul le-ar fi spus autorităților că bătrânii erau, de fapt, turiști aflați în vacanță, potrivit totalimpact.ro.

Vecinii falsei pensiuni ar fi spus că acolo funcționa un azil, iar cei persoanele nu aveau voie să iasă din imobil. De asemenea, ei mai povestesc că de multe ori se auzeau strigăte disperate de foame, unii dintre ei reușind să ajungă la gardurile vecinilor pentru a cere mâncare.

Au fost sesizate toate structurile cu atribuții pe linie de verificare și control, pentru efectuarea de verificări conform competenței.

Persoanele găsite în centrul ilegal au fost transportate la unități medicale, pentru îngrijiri de specialitate, fiind contactate și rudele acestora.

Polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de exercitarea fără drept a unei profesii sau activități și evaziune fiscală. De asemenea, au fost aplicate și două sancțiuni contravenționale,în valoare de 12.000 de lei, persoanei juridice.

Numărul centrelor sociale închise în urma controalelor a ajuns la 21

Numărul centrelor sociale închise în urma controalelor făcute de autorităţi la nivel naţional după ce au fost făcute publice informaţiile privind tratamente inumane la care erau supuşi bătrânii în unele azile a ajuns la 21. Alte 27 de astfel de centre au activitatea suspendată, până la remedierea deficienţelor constatate. Au fost date 76 de amenzi în valoare de 956.000 de lei.

Potrivit datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi comunicate joi seară, în cadrul acţiunilor de control declanşate la centrele pentru vârstnici, cele pentru persoane cu dizabilităţi şi cele pentru copii, au fost verificate 2.088 de astfel de centre.

Dintre acestea, au fost închise 21, din care 7 în Bucureşti (Elite Senior SRL- nelicentiat; Cămin de bătrâni Senior Center SRL; Asociaţia Duta – Nelicentiat; Modul Pavilionar de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică ”Alexandra” Sector 1/ Cămin de bătrâni Amurg Liniştit/ Teomar Sante SRL), 2 în Constanţa (Căminul de bătrâni Sf. Constantin şi Elena SRL din Eforie Nord, str Cameliei nr. 20 / Căminul de bătrâni Sf. Constantin şi Elena SRL din Eforie Nord str Călugăreni nr. 45), 2 în Dolj (Căminul pentru persoane vârstnice Craiova/ Căminul de seniori Sf. Mina), 1 în Giurgiu (Centrul pentru viaţa independentă pentru persoane cu dizabilităţi), 1 în Hunedoara (Centrul rezidenţial pentru pesoane vârstnice Recunoştinţa-Asociaţia Pridvorul), 2 în Maramureş (Asociatia Anahelp/ SC Eliam Vavbraha SRL), 1 în Mureş (Asociatia Re-Min – Centru de Îngrijire şi Asistenţă „Căsuţa lu Min”), 1 în Neamţ (CPV Pângăraţi), 1 în Satu Mare (Serviciul Cămin pentru persoane vârstnice Argint), 2 în Teleorman (Căminul de Bătrâni Galateni/ Magnolia Aşezământ SRL), 1 în Tulcea (Asociaţia Casa Dobrogeană Tulcea).

Totodată, a fost suspendată activitatea a 27 de centre sociale. Este vorba despre un centru din Arad (Centru de vârstnici Casa Bunicii Noştri), 13 din Bucureşti (Casa de tip familial Floare de Colţ DGASPC S4; Apartament de tip familial Floare de Colţ DGASPC S3; 3 unităţi rezidenţiale de tip familial DGASPC S2; CIA Floarea Speranţei Sector 3; CABR Milcov DGASPC S1; Locuinţa maxim protejată Stolnicu Vasile DGASPC S2; Cămin privat pentru bătrâni Sfânta Cuvioasa Parascheva; Cămin pentru persoane vârstnice Sfânta Mina – privat, nelicenţiat/ Cămin pentru persoane vârstnice Nicolae Cajal / Centrul de ingrijire si asistenta Casa Max sector 3/ Geronto Life Med Nr.10), 7 în Giurgiu, 2 în Ilfov (CPV Sf. Gheorghe şi Sf. Dumitru/CPV Trai Bun), 3 în Timiş (Fundaţia Sf. Francisc / Casa de tip familial Sf. Arhanghel Mihai / Căminul pentru persoane vârstnice Senior House Royal), 1 în Vâlcea (Centru rezidenţial pentru persoane vârstnice).

În cadrul controalelor au fost date 76 de amenzi, în valoare totală de 956.000 de lei.

                                                                                                                 Adina Silav