13.5 C
București
miercuri, 1 mai 2024 - 0:03
No menu items!

Atacul ploșnițelor. Marile Capitale, luate cu asalt: de la București, la Paris și New-York

spot_img

Din București și până în pensiunile agroturistice din vârf de munte, românii se confruntă tot mai mult cu o problemă căreia cu greu i se găsește o rezolvare. Oamenii sunt tot mai disperați și caută soluții, însă miracolele întârzie.

Invazia ploșnițelor de pat, insecte care se hrănesc cu sânge și infestează imediat orice loc în care ajung, le dă mari bătăi de cap românilor și nu numai. Agențiile internaționale de presă au anuțat în această toamnă că Parisul se confruntă cu o problemă fără precedent: „Orașul Luminilor” a fost invadat de ploșnițe, iar insectele se răspândesc în toată Franța și nu numai. Nici peste Atlantic nu e mai bine: în New York, oamenii își aruncă mobila în stradă și dorm la vecini sau pe unde apucă. În ultima vreme, ploșnițele au devenit o mare bătaie de cap și în România, iar toate datele sugerează că există riscul ca înmulțirea lor să fie scăpată de sub control.

Şapte şcoli din Franţa au fost închise din cauza prezenţei ploşniţelor şi alte aproximativ zece sunt afectate, a anunţat vineri seara ministrul francez al Educaţiei, Gabriel Attal, anunţă LaLibre Belgique.

„Sunt puţin peste cincisprezece, cred că 17, unităţi în care au fost depistate ploşniţe de pat la diferite niveluri şi avem şapte unităţi care sunt închise, în momentul în care vorbesc, din acest motiv”, a declarat el în emisiunea „C à vous” de pe France 5.

Tot vineri, Ministerul Educaţiei declarase pentru AFP că au fost închise cinci şcoli, cu un total de 1.500 de elevi (în Vaucluse, Saône-et-Loire, Vosges etc.).

„Sunt aproape 60.000 de unităţi, iar aici vorbim doar de câteva zeci, dar este adevărat că se adună cazurile”, a subliniat vineri seara Gabriel Attal. „Avem nevoie de o reacţie imediată, trebuie să putem avea unităţi tratate în 24 de ore”.

O listă de firme „agreate şi recunoscute” a fost întocmită împreună cu Ministerul Sănătăţii şi agenţiile regionale de sănătate „pentru ca şefii de unităţi să poată lua legătura cu ele şi să poată interveni foarte rapid”, a adăugat el.

Îngrijorarea este în creştere şi în Belgia. Şi mai ales în Flandra, unde mai mulţi medici avertizează cu privire la acest nou flagel al  ploşniţelor. Medicul din Anvers, Yet Ceulemans, a declarat pentru Laatste Nieuws: „Dintre toţi pacienţii noştri, aproximativ unu la sută sunt afectaţi de gândaci de pat. Nu există un cod medical pentru insectele de pat, astfel încât boala nu este adesea înregistrată oficial în dosarele medicale. Mai mult, persoanele care se confruntă cu această problemă nu se adresează neapărat medicului de familie, fie pentru că le este ruşine, fie pur şi simplu pentru că nu ştiu despre acest lucru”.

În țara noastră, problema este destul de îngrijorătoare. Bucureștiul este cel mai afectat, dar insectele se răspândesc rapid. Trenurile și autocarele care străbat țara le ajută, pentru că micile insecte călătoresc nevăzute, printre oameni, și li se strecoară în haine sau bagaje.

Într-o postare pe Facebook, cineva cere ajutor și își descria problema. Deși a apelat la firme specializate în dezinsecție, spune că nu a reușit să rezolve problema.

„Bună tuturor, Vreau să vă povestesc coșmarul prin care trecem de aproximativ 2 luni. Totul a început cu renumitele bubițe pe corp de la înțepături. Greu am ajuns la concluzia că sunt de la ploșnițe (nu știam cu ce se mănâncă și ce se întâmplă cu adevărat). Am apelat la o firma specializată de 3 ori până acum (prima dată ne-au spus că avem foarte puține și sigur scăpăm, dar nu, și în ziua de azi avem). Nu găsim niciuna niciodată, nici măcar noaptea când ne uităm cu lanterna, am zgârmat peste tot am făcut toate procedurile corecte (spălat la 60 de grade, ținut hainele în saci, golit sub pat, sertare, aspirat în fiecare seară în toate colțisoarele, am verificat și plintele de la parchet, tot) Degeaba! Dimineața mă trezesc cu ditamai galmele de la ele. Ce mai e de făcut pentru că simt că cedez psihic! Mulțumesc.”

D.Constantin