11.6 C
București
marți, 21 mai 2024 - 8:06
No menu items!

Tragedie în Călărași. O fetiță și bunica ei au murit după ce ar fi mâncat pește congelat

spot_img

Tragedie într-o familie din județul Călărași. O fetiță de 4 ani și bunica acesteia au murit, după ce ar fi mâncat pește pregătit în ziua de Florii.

Copilul  s-ar fi simțit rău încă de duminică seară, iar luni dimineață familia a chemat ambulanța. La sosirea echipajului fetița era deja în stop cardio-respirator, prin urmare au început imediat manevrele de resuscitare.

Fetița a fost transportată de urgență la Spitalul Județean Călărași, iar în tot acest timp au fost continuate maneverele de resuscitare, însă, din păcate, fără succes.

Și bunicii copilei s-au simțit rău. Aceștia au fost transportați la spitalul din Oltenița. Medicii nu au mai putut însă să facă nimic pentru bunica fetiței, în vârstă de 55 de ani, care a murit câteva ore mai târziu.

Bunicul, în vârstă de 66 de ani, este internat în secția de terapie intensivă.

Localnicii spun că de vină ar fi macroul congelat cumpărat de la magazinul din sat.

DSP face acum o anchetă epidemiologică pentru a afla ce s-a întâmplat. O altă anchetă a fost începută de Direcția Sanitar-Veterinară. De asemenea, Poliția a fost sesizată în acest caz și este așteptat rezultatul necropsiei fetiței.

Autoritățile au ridicat probe atât de la magazinul din sat, de unde a fost cumpărat peștele congelat, dar și din frigiderul familiei.

                                                                                                          Adina Bucur