18.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 15:48
No menu items!

Aplicația WhatsApp a primit o plângere la Comisia Europeană

spot_img

Organizaţia Europeană a Consumatorilor  a anunţat luni că a depus o plângere la Comisia Europeană împotriva serviciului de mesagerie WhatsApp pentru controversata modificare a politicii sale de confidenţialitate.

Aceste noi reguli nu sunt „nici transparente, nici comprehensibile pentru utilizatori”, afirmă Organizaţia Europeană a Consumatorilor şi opt dintre asociaţiile sale membre, acuzând WhatsApp de „multiple încălcări ale drepturilor consumatorilor europeni”

Aceste asociaţii au depus o plângere la Comisia Europeană, precum şi la reţeaua europeană a autorităţilor însărcinate cu protecţia consumatorilor.

WhatsApp, serviciul de mesagerie al Facebook, i-a informat la începutul anului pe cei circa două miliarde de utilizatori ai săi că aceștia trebuie să îşi dea consimţământul pentru noile condiţii de utilizare ale aplicației. 

Compania a amânat apoi, până la 15 mai, aplicarea noilor reguli, în contextul protestelor, utilizatorii fiind îngrijoraţi că serviciul de mesagerie va împărtăşi mai departe datele cu Facebook, compania-mamă.

Mai multe ţări, printre care şi Germania, au interzis temporar grupului Facebook să utilizeze datele de la WhatsApp.