10.2 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 3:15
No menu items!

Analist britanic: Criza financiară s-a redeşteptat. Va fi la fel de rea ca în 2008 şi va avea efecte foarte urâte

spot_img

Șeful diviziei de Strategie Globală a Societe Generale, Albert Edwards, cel mai pesimist analist din centrul financiar al Londrei, consideră că, în 2016, poate avea loc o criză la fel de gravă precum cea din 2008, care ar putea sfărâma zona euro.

Analistul financiar susţine că ţările occidentale vor fi lovite de un val deflaţionist venit din pieţele emergente, iar băncile centrale par să nu conştientizeze acest lucru, relatează The Guardian. „Evoluţia economiei globale va împinge Statele Unite înapoi în recesiune. Criza financiară s-a redeşteptat. Va fi la fel de rea ca cea din 2008-2009 şi va avea efecte foarte urâte”, este de părere Edwards. Analistul britanic confirmă, de altfel, „cataclismul financiar” prezis de economiştii Royal Bank of Scotland (RBS) la începutul acestei săptămâni.

Temerile privind reizbucnirea unei noi crize economice globale au fost accentuate şi de turbulenţele înregistrate în pieţele de capital şi de prăbuşirea preţului petrolului la un plafon minim de aproape 30 de dolari/baril.

„Se poate şi mai rău? Bineînţeles că se poate! Valutele din pieţele emergente sunt în cădere liberă, iar sectorul corporatist din Statele Unite este strivit de aprecierea continuă a dolarului”, declară Edwards.

El spune că până şi Rezerva Federală a pus un diagnostic greşit stării de sănătate a economiei americane. „Am văzut o creştere masivă a creditelor în SUA, dar banii aceştia nu au fost investiţi în activitatea economică reală. Sunt împrumuturi folosite pentru finanţarea operaţiunilor de rascumpare a acţiunilor”, susţine analistul Societe Generale.

În opinia sa, evoluţia dolarului american din prezent este identică cu traseul urmat de yen în perioada anilor ’90, o apreciere care a provocat un val deflaţionist în Japonia, urmată de un şoc în sistemul bancar nipon.

Edwards vede în scăderea cererii de creditare în China un alt semn al crizei ce se va declanșa. „Asta se întâmplă când oamenii îşi pierd încrederea în băncile centrale şi asta se va întâmpla şi în SUA şi Europa”, prevede Edwards.

Analistul londonez se arată şocat şi de faptul că oficialii băncilor centrale nu au înțeles nimic din dezastrul produs de bula de pe piaţa imobiliară din 2008. „Nu au înţeles sistemul de atunci şi nu sunt în stare să înţeleagă nici că greşesc din nou. Deflaţia ne înconjoară din toate părţile, iar băncile centrale nu sunt capabile să vadă acest lucru”, comentează critc analistul.

Oficialii Băncii Centrale Europene au încercat în ultimele 10 luni să revitalizeze economia anemică a zonei euro, dar eforturile lor de a deprecia moneda unică şi a ridica gradul de creştere economică s-ar putea să nu aibă nicio valoare în cazul unei noi crize globale.

Albert_EdwardsDacă economia globală intra iarăşi în recesiune se trage cortina peste zona euro. Moneda euro a fost un dezastru de la început, pare o maşină apocaliptică menită să servească numai interesele economice ale Germaniei

Albert Edwards

Analistul este de părere că ţările din flancul sudic, Franţa, Italia şi Spania, nu vor accepta o nouă creştere a ratei şomajului, fenomen asociat cu perioadele de recesiune, fapt ce ar duce la destrămarea uniunii monetare de pe continent.

Emanuel Stan