4.8 C
București
marți, 19 martie 2024 - 5:31
No menu items!

Amiralul Cico Dumitrescu a murit chiar de ziua sa

spot_img

Amiralul Emil „Cico” Dumitrescu a murit, joi, la vârstă de 84 de ani, chiar de ziua sa, deși, după cum declara la un moment dat, își dorea să trăiască 120 de ani. Potrivit surselor din anturajul familiei, suferea de probleme cronice de sănătate.

În luna iunie, Klaus Iohannis a avizat începerea urmăririi penale a lui Emil Cico Dumitrescu, cercetat în dosarul Revoluţiei. Șeful statului a informat Ministerul Justiției și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înştiinţat cu privire la formularea acestei cereri. În acest dosar, este urmărit penal şi fostul preşedinte Ion Iliescu, pentru infracţiuni contra umanităţii, el fiind acuzat că a acceptat şi oficializat măsuri cu caracter militar, dintre care unele au avut „un evident caracter diversionist”.  

Cico Dumitrescu a fost secretar de stat în Ministerul de Interne și de consilier de stat la Administrația Prezidențială şi a jucat un rol-cheie în evenimentele din decembrie 1989.

Andi Topală