15.4 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 0:44
No menu items!

Alertă medicală în România, crește numărul cazurilor de gripă și viroze

spot_img

Dr. Adrian Marinescu, medic primar infecționist și directorul medical al unității spitalicești Matei Balș a declarat într-un interviu acordat Hot News, că numărul cazurilor de viroze di gripă a crescut semnificativ în ultima săptămână. Cei mai mulți pacienți au virusuri gripale, dar și alte virusuri care se transmit pe cale respiratorie.

Conform medicului, vorbim de o creștere cu cel puțin 30 la sută. „Ajungem să avem peste 200 de pacienți care se prezintă doar la camera de gardă într-o zi. Punctul de maximă intensitate din pandemie, când ambulanțele făceau cozi interminabile, era undeva la 300 de persoane.

Când ajungi la 200 de persoane care vin la camera de gardă pe zi – iar la final de an probabil vor fi peste 200 pe zi ajungi – înseamnă că deja ai o presiune importantă.”, a transmis dr. Adrian Marinescu.

Medicul Adrian Marinescu atrage atenția că infecțiile respiratorii pot fi extrem de periculoase pentru anumite categorii de persoane. Vorbim de bătrâni, copii mici, persoanele diagnosticate cu boli cronice sau supraponderale.

În privința îmbolnăvirilor de COVID-19, situația este sub control, la momentul actual. „Avem pacienți, dar nu este nicio presiune deosebită în privința COVID-19. Nu suportă comparație, în acest moment, nici cu rujeola și nici cu gripa”, a adăugat dr. Adrian Marinescu.

D.Constantin