13.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 12:05
No menu items!

Adrian Alexandrov, vizită în Bulgaria. Ce a transmis Elena Udrea

spot_img

Elena Udrea a transmis, miercuri, un mesaj din închisoare, prin intermediul lui Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, care a vizitat-o în urmă cu o zi în Bulgaria. “Vă mulțumesc tuturor celor care ați înțeles ca sunt arestată ilegal, cu încălcarea Constituției României și a Deciziei CJUE, deopotrivă”, a precizat Udrea.

”Vă mulțumesc tuturor celor care mă susțineți direct sau indirect, prin opiniile pe care le exprimați în mod public. Este nu doar cauza mea, ci și cauza apărării Constituției.

Implicarea voastră îmi dă putere să trec peste acest greu moment și îmi dă speranță că nedreptatea și nelegalitatea la care sunt supusă vor lua sfârșit în curând.

Le mulțumesc tuturor celor care se roagă pentru mine și fetița mea, un copil care trece prin drama de a fi lăsată fără mama pentru a doua oară! Pe când avea doar 12 zile, m-au luat de lângă ea timp de 3 luni… când avea cea mai mare nevoie de mine și care acum înțelege că mama ei nu mai este acasă, deși i-am promis că vom fi de Paște împreună!

Vă întorc gândurile bune și mă rog la rândul meu, ca nicio mamă să nu treacă prin momentele grele prin care trec în acest moment!”, este mesajul Elenei Udrea, postat pe contul de socializare a lui Adrian Alexandrov.

Judecătorii bulgari au hotărât, marți, ca Elena Udrea să fie extrădată în România pentru a-și executa condamnarea la șase ani de închisoare primită în dosarul „Gala Bute”. Decizia luată de Tribunalul din Blagoevgrad nu este definitivă, putând fi contestată la Curtea de Apel de la Sofia, în termen de 5 zile.

                                                                                                                    Adina Silav