13.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 23:32
No menu items!

ACEA: Piaţa auto din România a crescut în septembrie cu aproape 80%. La nouă luni, scăderea este de 31,8%

spot_img
Piaţa auto din România a înregistrat o creştere de 79,9% în septembrie, fiind înmatriculate 10.878 autoturisme, faţă de 6.046 vehicule în perioada similară din 2019, potrivit datelor publicate vineri de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). Pentru perioada ianuarie-septembrie, s-a înregistrat o scădere de 31,8%, de la 124.049 la 84.601 de unități. Explicația evidentă este că majoritatea clienților au luat în septembrie decizia de a cumpăra un autoturism, după amânările impuse de perioada de pandemie.
Numărul înmatriculărilor de autoturisme noi în Europa a urcat cu 3,1% în septembrie, la 1,3 milioane, fiind prima creştere din acest an. România a raportat cel mai mare avans. Datele statistice sunt valabile pentru statele din Uniunea Europeană, Marea Britanie şi ţările din Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (EFTA), respectiv Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia.
Creşteri semnificative s-au înregistrat luna trecută şi în Irlanda (65,9%). Primele cinci pieţe europene au raportat rezultate mixte, creşteri solide în Italia (9,5%) şi Germania (8,4%), scăderi în Spania (13,5%), Marea Britanie (4,4%) şi Franţa (3%).
În primele nouă luni din 2020, vânzările auto în Europa au scăzut cu 29,3%, la 8,57 milioane de autoturisme, faţă de perioada similară din 2019, când s-au livrat 12,12 milioane de vehicule. În pofida rezultatelor pozitive din septembrie, impactul pandemiei de coronavirus (COVID-19) încă afectează semnificativ evoluţia pieţei auto europene, se arată în comunicatul ACEA. 
Toate marile pieţe au înregistrat scăderi în perioada ianuarie-septembrie 2020, cel mai sever declin fiind în Spania (38,3%), Italia (34,2%), Marea Britanie (33,2%), Franţa (28,9%) şi Germania (25,5%).