7.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 11:34
No menu items!

Accident grav pe DN 1A, în Prahova. Șase persoane, printre care și copii, au fost rănite. Traficul este blocat

spot_img

Intervenție de amploare, joi, în Prahova, după ce șase persoane, printre care trei copii, au fost rănite în urma unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, o dubă și un TIR.

Potrivit Centrului Infotrafic al Poliției Române, accidentul a avut loc pe DN 1A Ploiești – Vălenii de Munte, în zona localității Blejoi, județul Prahova.

Traficul se desfășoară deviat pe DJ 250 Bucov – Boldești-Scăieni.

ISU anunță că în total 9 persoane se aflau în cele patru mașini implicate în coliziune, șase adulți și trei copii.

Șase persoane au fost transportate la spital, printre care și cei trei copii: unul în vârstă de un an, altul de 3 și celălalt de 16 ani.

La fața locului au fost trimise un echipaj de descarcerare, un echipaj de pompieri, trei ambulanțe SMURD și o ambulanță dotată cu terapie intensivă mobile.