13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 2:32
No menu items!

O NOUĂ CAMPANIE DE VACCINARE. La o zi după ce a jignit jurnaliștii, Cîțu se roagă de ei să-l promoveze ca actor / VIDEO

spot_img

La nici 24 de ore după ce i-a jignit pe jurnaliștii care insistau cu întrebări legate de Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pe holurile Parlamentului, premierul Florin Cîțu a cerut sprijinul presei pentru promovarea unei noi campanii de vaccinare, mai „gălăgioase”, în care el însuși este actor. 

Cîțu a descris noua campanie drept una cu o „abordare personală și emoție”. 

„Vaccinarea nu înseamnă doar statistici și cifre, ci e un bun al tuturor pentru revenirea la normalitate. Fiecare român ar trebui să se gândească la ce îi lipsește, de ce îi este dor, pentru a avea viața dinainte”, a spus Florin Cîțu, într-o conferință de presă susținută la Guvern. 

După ce a făcut apel la presă să susțină noua campanie a Executivului, Cîțu a precizat că vor fi 11 spoturi la TVA, radio și online timp de 6 luni, fără costuri din partea Guvernului. 

„Această campanie are o temă pe care am comunicat-o anterior: Împreună învingem pandemia! Elementul care stă la baza campaniei este întrebarea: Ce conține vaccinul? Și aici nu ne referim la compoziția chimică a acestuia, ci la ce înseamnă pentru noi vaccinul și cum ne ajută să revenim la normalitate. Lansăm 11 sporturi care vor fi difuzate la TV, în special și alte sporturi făcute pe public țintă: elev, mamă, bunică, om care merge la festivaluri etc. (…)Vor fi 11 spoturi care vor fi difuzate în special la TV, dar și la radio și online timp de 6 luni”, a mai spus Cîțu.

Potrivit acestuia, campania a fost realizată fără costuri din partea Guvernului, cu sprijinul UNICEF. Guvernul nu a platit nici pentru creație, nici pentru difuzare pentru că e o campanie de informare publică. Premierul a mulțumit și Google pentru promovarea online.

Cîțu a lansat o provocare și pentru colegii-miniștri: să spună, în cadrul unor clipuri video, ce le-a lipsit în pandemie, lucruri pe care le spune și el într-un clip care va fi promovat doar pe pagina sa de Facebook.

 
„Am vrut să vă arăt ca premier ce înseamnă un spot pentru mine. Ce conține vaccinul? Normalitate. Să pot să îmi beau cafeaua alături de prieteni în interior. Să nu mai depind de mască. Să putem merge la plajă și la concerte fără griji. Lansez o provocare către ceilalți membri ai guvernului, să ne spună ce înseamnă normalitatea pentru ei”, a mai spus Florin Cîțu.
 
 
Cora Dumitrescu