11.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 1:58
No menu items!

120 de militari români s-au întors din Mali, de Paște. Vor rămâne în carantină până la 1 mai

spot_img

O aeronavă Boeing 737-800 a companiei TAROM a asigurat transportul către Mali pentru cei 120 de militari români, care fac parte din a doua rotație a misiunii Detașamentului „Carpathian Pumas”, în republica africană. Colegii lor au revenit din misiune chiar în Ajunul Paștelui și vor rămâne în carantină timp de două săptămâni, înainte de a se reîntoarce la familie. 

Aeronava, pilotată de un echipaj al Companiei Naționale de Transporturi Aeriene, a decolat joi, 16 aprilie, de pe aeroportul București „Henri Coandă”, cu destinația Gao, Mali, și a revenit în țară vineri, 17 aprilie.

Zborul a fost efectuat la solicitarea Ministerului Apărării Naționale și a fost dus la bun sfarșit cu sprijinul Ambasadei României din Tunisia, Ambasadei României din Algeria, Ambasadei României din Senegal și Ministerului Afacerilor Externe.

„Ne aflăm într-o situație care ne obligă la adaptare, atât la nivel individual, cât și la nivel de business. În toată această perioadă, la TAROM am încercat și cred că am reușit să identificăm oportunitățile care să țină aeronavele noastre, cât mai mult timp, acolo unde le e locul, în aer. Transportul militarilor români către Mali reprezintă însă mai mult decât o nouă oportunitate, a fost o onoare să le putem oferi sprijinul nostru. Le urez mult succes în misiune și îi așteptăm sănătoși înapoi acasă.”, a declarat George Barbu, director general TAROM.

Cei 120 de militari care au plecat joi către Mali asigură cea de-a doua rotație a Detașamentul „Carpathian Pumas”, care participă la Misiunea Multidimensională Integrată ONU de Stabilizare în Republica Mali (MINUSMA).

Înainte de a efectua deplasarea, militarii au executat o perioadă de izolare de 14 zile și au fost testați pentru infecția cu COVID-19.

Pentru zborul de întoarcere în România, aeronava TAROM a avut la bord și un militar al Republicii Moldova, membru al Misiunii UE de Instruire în Mali. După aterizarea la București, militarul a fost repatriat în Republica Moldova, cu sprijinul autorităților române”., scrie pe pagina de facebook TAROM