2 C
București
sâmbătă, 27 noiembrie 2021 - 7:56
No menu items!

​Rata anuală a inflaţiei în luna octombrie 2021 se apropie de 8%

spot_img

Rata anuală a inflaţiei în luna octombrie 2021, comparativ cu cea din luna octombrie 2020 este de 7,9%, au transmis, miercuri, oficialii INS. Aceasta se datoreaza creșterii prețurilor la gaze și la energie.

BNR a menționat, marți, că vom asista la o semnificativă înrăutățire suplimentară a perspectivei inflației.

”Astfel, rata anuală a inflației este așteptată să-și prelungească trendul pronunțat crescător până spre mijlocul anului viitor, implicit să urce peste valorile previzionate anterior, în principal ca efect al majorărilor ample anticipate a fi consemnate de prețurile produselor energetice în trimestrele IV 2021 și I 2022”, arată Banca Națională.

”Măsurile privind compensarea creșterii și plafonarea prețurilor la energia electrică și gazele naturale pentru populație prezumate a fi aplicate temporar în cursul acestei ierni imprimă un caracter fluctuant evoluției prognozate a ratei anuale inflației pe orizontul scurt de timp – creștere în octombrie 2021, urmată de scădere în noiembrie și apoi de o altă majorare în aprilie 2022, odată cu revenirea prețurilor la nivelurile prevăzute în contracte.

Modul de includere în calculul IPC a impactului acestora este încă incert. Incertitudini și riscuri continuă, de asemenea, să vină din evoluția cotațiilor materiilor prime, mai ales a celor energetice și agroalimentare, precum și din blocaje în lanțurile de producție și aprovizionare, de natură să accelereze inflația pe plan mondial”, se mai spune în comunicatul BNR.

Valul patru al pandemiei și măsurile restrictive asociate continuă, de asemenea, să genereze incertitudini și riscuri mari la adresa previziunilor, cel puțin în perspectivă apropiată, în contextul crizei grave de sănătate publică provocate pe plan intern și al potențialelor implicații asupra activității economice și a pieței muncii, dar și pe fondul extinderii acestuia în alte state europene, afectate puternic și de criza energetică și de persistența blocajelor în lanțurile de producție și aprovizionare.