Tudose: „Nu am o relație bună cu Dragnea. Vom lămuri sau cineva trebuie să plece acasă”

Premierul Mihai Tudose recunoaşte că a vorbit despre demisia sa, dar într-un grup restrâns, de prieteni, precizând că relaţia cu Liviu Dragnea nu mai este una bună.

În cadrul unui interviu realizat, luni seara, de Mihai Gâdea, la Antena 3, Mihai Tudose a declarat că nu este într-un moment fericit al relației dintre el și Liviu Dragnea, menționând că nu a vorbit, astăzi, cu liderul PSD, dar că urmează să o facă mâine. „N-aş putea spune că suntem într-un moment fericit al relaţiei dintre noi. O să ne lămurim mâine cum s-a ajuns aici şi vă voi comunica. Chiar nu am ce să-mi reproşez”, a spus premierul.

„Da, am spus-o foarte clar, am spus-o unui cerc de trei, maximum patru persoane, că îmi dau demisia. Dacă lucrurile stau așa de rău și Guvernul s-a prăbușit, păi hai să mergem acasă, că înseamnă că nu facem bine”, a spus Tudose.

El recunoaște că relațiile dintre Guvern și partidul care îl susține pot fi mai bune decât sunt. „Astăzi am mai avut o discuţie cu mai mulţi lideri din partid din Guvern (…) Relaţiile dintre Guvern şi partid pot fi îmbunătăţite”, a spus Tudose, la Antena 3, adăugând că unele persoane din partid sunt deranjate că nu pot controla Executivul.

În privința sondajului Avangarde care arată o scădere a părerii românilor despre Executiv, Tudose a mai afirmat că, în opinia sa, acesta este o „făcătură”, iar în spatele operaţiunii s-ar afla oameni din PSD. „Cred că s-a ajuns la o culme unde nu mai poate să fie gri. Ori e alb, ori e negru. Ori lămurim situaţia, ori cineva trebuie să plece acasă”, a mai explicat premierul.

Valeriu Motoc

NICIUN COMENTARIU