Super Bowl – spectacol mai mult decât întrecere sportivă

Formația Coldplay a adus o explozie de culori, iar Beyonce și Bruno Mars au oferit un duel coregrafic, duminică, în cadrul finalei Campionatului de Fotbal American, Super Bowl, eveniment care a adunat aproximativ 65.000 de spectatori și 150 de milioane de telespectatori

Membrii trupei Coldplay au fost ovaţionaţi de-a lungul celor 13 minute de spectacol susţinute în pauza finalei campionatului de fotbal american, care s-a desfăşurat pe Levi’s Stadium, din oraşul Santa Clara din California.

Cântăreaţa americană a făcut un adevărat spectacol cu noua sa melodie “Formation”, cântată în pauza meciului, în timp ce Bruno Mars şi Mark Ronson au interpretat “Uptown Funk”.

Pe de altă parte, mulţi dintre cei care au privit spectacolul au comentat cum Beyonce a folosit show-ul pentru a face o demonstraţie referitoare la drepturile persoanelor de culoare. Astfel, dansatoarele sale au fost costumate precum membrii grupării politice radicale “The Black Panthers” şi au format un X în timpul spectacolului, privit ca o trimitere la activistul Malcolm X.

O serie de imagini ale videoclipului respectiv sugerează mesaje de coştientizare a recentelor atacuri violente asupra bărbaţilor de culoare. Din această cauză, mai multe persoane au cerut boicotarea numărului artistic al lui Beyonce de la Super Bowl.

Pe de altă parte, Beyonce s-a folosit de prilejul spectacolului anual de la Super Bowl pentru a anunţa un nou turneu mondial. Deocamdată au fost stabilite date doar pentru spectacolele din SUA.

Un alt moment mult așteptat a fost cel de la începutul finalei, când Lady Gaga a interpretat imnul SUA.

Super Bowl, un spectacol urmărit anual în medie de 120 de milioane de telespectatori, printre care și președintele american Barack Obama, care își invită în fiecare an, cu acest prilej, prietenii la Casa Albă, reprezintă și ocazia prezentării celor mai scumpe și originale mesaje publicitare.

Astfel, o companie care dorește să-și facă reclamă la televizor în cadrul finalei Campionatului de Fotbal American trebuie să plătească în medie 5 milioane de dolari pentru un spot de 30 de secunde.

NICIUN COMENTARIU