S-a decis adversara Simonei Halep din sferturile de la Roland Garros. Românca ar putea iar să ajungă față în față cu Sharapova

Viitoarea adversară a Simonei Halep din sferturile de finală din turneul de Grand Slam, de la Roland Garros, a fost decisă în urma partidei dintre tenismena germană Angelique Kerber și franțuzoaica Caroline Garcia. 

Nemțoaica Angelique Kerber (12 WTA) a învins-o pe franțuzoaica Caroline Garcia (7 WTA) cu scorul de 6-2, 6-3, într-un meci care a durat 1 oră și nouă minute. Kerber va juca cu Simona Halep, care a trecut lejer, într-o partidă precedentă, de belgianca Elise Mertens (16 WTA) cu scorul de 6-2, 6-1, după o oră de joc.

Ar fi a noua partidă dintre Halep și Kerber, în celelate opt, disputate în ultimii patrui ani, scorul general fiind de 4-4. Ultimul meci în care cele două s-au duelat a fost, în 25 ianuarie, când românca a trecut cu scorul de 2-1 (6-3, 4-6, 9-7) în semifinală, la Australian Open, marele premiu fiind pierdut în favoarea danezei Caroline Wozniacki.

Dacă reușește să treacă de Angelique Kerber, Simona Halep va ajunge în semifinale, unde ar putea să o întâlnească pe Maria Sharapova, dacă aceasta va trece de învingătoarea dintre Garbine Muguruza și Lesia Tsurenko, ce urmează să dispute un meci în optimi. Serena WIlliams a abandonat partida de luni cu Maria Sharapova din cauza unei probleme musculare apărute în timpul meciului cu Julia Goerges, de care a trecut în turul III.

Olimpia Diaconiuc

NICIUN COMENTARIU