Primarul sectorului 6, Gabriel Mutu, la șase luni de mandat: “Cei mai mulți cetățeni au înțeles că schimbarea începe cu ei și asta se vede”

Primarul sectorului 6 al Capitalei, Gabriel Mutu, a prezentat marți bilanțul activității, la șase luni de mandat. Edilul a trecut în revistă principalele proiecte demarate în această perioadă și proiectele de viitor.

CURĂȚENIA. O prioritate, încă de la începutul mandatului, din iunie 2016, a fost curățenia, se precizează într-un comunicat de presă al Primăriei sectorului 6. Potrivit acestuia, taxele de salubrizare sunt acum achitate corect de către agenții economici. Poliția locală a intensificat controalele și a aplicat amenzi celor care aruncă gunoi pe domeniul public. Mașinile abandonate pe domeniul public au fost ridicate, iar oamenii străzii au fost adăpostiți pe perioada iernii în centre speciale.

 “Am avut un sprijin real din partea cetățenilor în acțiunea de curățenie. Cei mai mulți au înțeles că schimbarea începe cu ei și asta se vede, pentru că sectorul este astăzi mai curat”, a declarat Gabriel Mutu.

REABILITARE ȘI MODERNIZARE PARCURI, LOCURI DE JOACĂ, SPAȚII DE ODIHNĂ. Cele mai multe părculețe din sector au fost salubrizate, au fost refăcute și modernizate peste 20 de locuri de joacă. Marile parcuri: Crangași, Parcul cu Fântâni, Parcul Păcii și Parcul 1 Decembrie au fost refăcute și modernizate complet. În cadrul unor acțiuni comunitare, în sectorul 6 au fost plantați peste 3.000 de arbori în parcuri  și pe aliniamentele stradale.

Vom continua campaniile de  plantări în sectorul 6 și fac apel la voluntari să fie alături de noi în număr cât mai mare. Fiecare copac plantat va avea o tăbliță pe care va fi trecut numele celui care l-a plantat”, a mai declarat primarul sectorului 6.

Potrivit acestuia, locurile de parcare reprezintă o problemă și în sectorul 6, ca în toată Capitala. În cele 6 luni au fost retrasate multe parcări de reședință. De asemenea, există discuții avansate cu marile centre comerciale din sector pentru a accesa peste noapte locurile lor de parcare.

EDUCAȚIE ȘI SĂNĂTATE. Sectorul 6 este prima și singura administraţie locală din ţară care susţine financiar programul “Şcoală după şcoală”. În august 2016, consilierii locali ai sectorului 6 au adoptat proiectul privind derularea şi finanţarea în anul şcolar 2016 – 2017 din bugetul local a programului “Şcoală după şcoală”. Primăria Sectorului 6, prin Consiliul Local, este singura administraţie din Bucureşti care susţine costurile mesei pentru 5.000 de elevi din 18 școli și 5 licee. Plata cadrelor implicate în acestă activitate este asigurată tot de către Consiliul Local.  Cu sprijinul Guvernului, prin finanțarea plății cadrelor didactice pentru mai multe ore pe zi,  acest program ar putea fi prelungit până la orele 18.00, astfel încât să le permită părinților să ajungă după serviciu să îi ia acasă pe copii.

Centrul Multifuncţional de Sănătate „SFÂNTUL NECTARIE”  va pune, în curand, la dispoziţia locuitorilor cu venituri mici din sectorul 6  servicii medicale gratuite sau parţial subvenţionate. Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, prin care se defășoară această investiție, a trecut de faza obținerii autorizațiilor necesare și este aproape de inaugurare.

PROIECTE SOCIALE. Primăria Sectorului 6 este singura administrație locală din Romania care a inițiat un parteneriat privind deschiderea primei Bănci Locale de Alimente. În cadrul acestui proiect, 35.000 de persoane cu situație financiară precară vor beneficia de alimente donate de partenerii Băncii de Alimente, în special marile centre comerciale care își desfășoară activitatea în comunitate.

Invit agenții economici din sector să se implice în acest proiect, să întoarcă spre oameni câteva beneficii, din ceea ce primesc și ei, la rândul lor”, a mai declarat Gabriel Mutu.

Construcțiile de locuințe sociale și pentru tineri. La Primăria sectorului 6 există peste 10.000 de cereri depuse pentru atribuirea unei locuințe. În ultimii 7 ani, administrația locală n-a construit niciun metru pătrat de locuință. Consiliul local al sectorului 6 are ca proiect prioritar preluarea în administrare a unui teren de la Primăria  Generală  pentru construcția de locuințe sociale, dar și pentru tineri.

PROIECTE CULTURALE. Consiliul Local, prin Centrul Cultural European Sector 6, a demarat studiul pentru un proiect amplu de realizare a Centrului Cultural Favorit. “Acest proiect va fi cu adevarat spectaculos. <Favorit> este un loc semnificativ pentru locuitorii Sectorului 6. Vom reda identitatea inițială a acestui loc, oamenii vor merge din nou  la <Favorit>, asa cum erau obisnuiți. Doar că <Favorit> va fi, de fapt, un complex cultural care va avea cinema, sală de teatru, loc de joacă pentru copii și multe alte locuri de recreere”, a mai spus edilul sectorului 6.

REABILITAREA TERMICĂ A CLĂDIRILOR REZIDENȚIALE. Peste 600 de asociații de proprietari din sector au depus, în prima sesiune de depunere, deschisă pentru 4 săptămâni, dosarele pentru reabilitarea termică a imobilelor. Pentru a susține  acest proiect, administrația actuală a accesat un credit de 40 de milioane de euro, urmând ca mare parte din dosarele depuse sa fie constituite ca proiecte finanțabile din Programul Operațional Regional. Administrația locală Sector 6 intenționează ca, în următorii ani, să reabiliteze în întregime clădirile rezidențiale.

PROIECTE DE VIITOR IN SECTORUL 6. Primăria Sectorului 6 intenționează să preia în administrare de la Apele Române zona de promenada și a peninsulei Lacul Morii.  Acest proiect presupune transformarea într-o zonă de agrement, de interes pentru toți locuitorii Capitalei.  După acțiunile de curățare și salubrizare a Pasajului Lujerului, intenția administrației locale sector 6 este de a transforma acest pasaj într-un loc în care vor fi deschise targuri și expoziții permanente.

Este un pasaj mare, amplasat într-un loc important, el nu trebuie să fie doar un loc de trecere, un culoar. În toata lumea, aceste pasaje au destinații turistice, artiștii cântă, desenează, pictează, găsim aici tarabe cu suveniruri, oamenii socializează, este o atmosferă de capitală europeană culturală. Așa îmi doresc să fie și la noi și va fi în curând”, a mai declarat primarul sectorului 6, Gabriel Mutu.