Prima țară din lume care interzice Islamul şi închide moscheile

Turcia acceptă vălul și cenzurează decolteul

Angola, ţară situată în sudul Africii, a început o campanie de interzicere a religiei Islamului şi a musulmanilor pe teritoriul acesteia, decizie prin care a închis şi demontat, câteva moschei, scrie The Guardian.

Comunitatea Islamică din Angola (ICA) susţine că mai multe moschei au fost distruse şi oricine practică Islamul riscă să fie găsit vinovat de nesupunere faţă de Codul penal din Angola.

Ministrul angolez al culturii, Rosa Cruz e Silva, a declarat că „procesul de legalizare a Islamului nu a fost aprobat de către Ministerul de Justiție și a Drepturile Omului din Angola și, prin urmare moscheile din toată țara vor fi închise și demolate” a publicat ziarul marocan „La Tribune Noubelle”. Angola are o populație majoritar creștină, aproximativ 95% din populație practică o formă de creștinism și a decis că, pe lângă Islam interzice o serie de alte religii și secte care în conformitate cu guvernul „subminează cultura națiunii”.

Jurnalul „O Pais” din Angola a recunoscut că aproximativ 60 de moschei au fost închise în ciuda protestelor comunității musulmane care neagă categoric ca ar fi o „sectă” sau să s-ar împotrivii culturii naționale angoleze.

Autoritățile guvernamentale în capitala Luanda au respins protestele și a spus că „musulmanii radicali nu sunt bineveniți în țară, iar Guvernul nu este pregătit să legalizeze prezența moscheilor în Angola”.

Decizia guvernul angolez a stârnit critici în lumea arabă și unele grupuri sunt deja vorbesc despre represalii împotriva guvernului din statul african.

NICIUN COMENTARIU