Ministerul Sănătății a sesizat Colegiul Medicilor după moartea fotbalistului Patrick Ekeng

Ministerul Sănătății a sesizat Colegiul Medicilor în legătură cu modul în care medicul de la ambulanța privată (Puls) a intervenit în cazul tragicului eveniment în urma căruia a murit fotbalistul dinamovist Patrick Ekeng.

Potrivit unui comunicat de presă remis sâmbătă, Ministerul Sănătății și Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au demarat un control la serviciul privat de ambulanță care a intervenit vineri seara pe stadionul din Ștefan cel Mare.

Personal de la DSP București și personalul din cadrul Serviciului Inspecție al Departamentului pentru Situații de Urgență vor verifica: ambulanțele serviciului de ambulanță privat și dotarea acestora și respectarea normativelor în vigoare, respectarea legislației privind acordarea asistenței medicale de urgență și transport sanitar în regim privat, schema de personal și a calificărilor acestora și a documentelor care atestă formarea continuă a angajaților care lucrează pe ambulanțe și documentele întocmite în urma intervențiilor la cazurile de urgență și de consultații la domiciliu, inclusiv cele care se fac în baza protocolului cu Serviciul de Ambulanță București-Ilfov și în baza contractului cu Casa de Asigurări.

Fotbalistul dinamovist Patrick Ekeng a murit vineri seară după ce s-a prăbușit pe teren în timpul meciului dintre Dinamo și Viitorul Constanța.

R.D.

NICIUN COMENTARIU