13.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 22:00
No menu items!

Interlop periculos, eliberat DIN GREȘEALĂ din arestul Capitalei. Trei poliţişti sunt cercetaţi în acest caz

spot_img

Trei subofiţeri de la arestul Poliţiei Capitalei sunt cercetaţi de procurori, după ce l-au lăsat liber pe Adrian Botez, condamnat la 12 ani de închisoare pentru tentativă de omor

Adrian-Botez

Trei subofiţeri de la arestul Poliţiei Capitalei sunt cercetaţi de procurori, după ce l-au lăsat liber pe Adrian Botez, condamnat definitiv la 12 ani de închisoare pentru că a încercat să-l omoare pe Dumitru „Puiu” Mironescu, au declarat joi, surse din poliţie, citate de Antena 3.

Sursele citate au explicat că, în noaptea de 30 iunie spre 1 iulie, la arestul Poliţiei Capitalei a venit o minută de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în care se arăta că Adrian Marin Botez a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare. Angajaţii de la arest ar fi interpretat în mod greşit documentul trimis de instanţă şi ar fi crezut că Botez trebuie de fapt pus în libertate, astfel că acesta a fost eliberat în noaptea de luni spre marţi.

Poliţiştii bucureşteni l-au căutat pe Marin Botez pentru a-l reîncarcera, însă până în prezent acesta nu a fost găsit.

Ancheta în acest caz a fost demarată după ce conducerea Poliţiei Capitalei a sesizat, în 1 iulie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, în cazul celor trei poliţişti, pentru neglijenţă în serviciu.

Adrian Marin Botez, zis „Ţâţă”, şi alţi şapte bărbaţi care, în 2011, au vrut să-l omoare pe Dumitru „Puiu” Mironescu au fost condamnaţi definitiv, în 30 iunie, la pedepse cu executare cuprinse între nouă şi doisprezece ani de închisoare, în dosarul cunoscut ca „Bariera”.

Ceilalţi şapte condamnaţi – Claudiu Laurenţiu Păvalucă, Cătălin Bogdan Rusu, Constantin Manea, Vlăduţ Romeo Zîmbrean Sbranca, Vasile Stoleru, Valentin Dorin Păvălucă şi Constantin Cătălin Crăciun – erau toţi în arest la data condamnării definitive.

Dumitru Puiu Mironescu a fost victima unei tentative de asasinat, în 14 februarie 2011, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Lilieci, din municipiul Bacău, agresiune comisă de mai multe persoane din anturajul lui Adrian Botez.

R.D.