11.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 1:43
No menu items!

George Maior, despre noul șef al SRI, Eduard Hellvig

spot_img

Fostul director al serviciului secret îl va sprijini pe succesorul său cu experiența sa

Maior_SZ

Fostul director al SRI, George Maior, a delarat, luni, că îl va sprijini pe succesorul său, Eduard Hellvig, votat în Parlament, cu experiența sa „pentru a avea un mandat de succes”.

Îl cunosc de mult timp pe Eduard Hellvig și știu că acesta apreciază parteneriatele strategice cu SUA, Marea Britanie, Germania și Franța, precum și apartenența profundă a României, inclusiv prin structurile de informații, la NATO și Uniunea Europeană. Cred că va realiza repede că vechile idei de axe politico-strategice sunt desuete, ca element de referință în acest context euro-atlantic. Domnul Hellvig ar trebui să continue pe linie de informații aceste parteneriate cu o valoare operațională importantă pentru securitatea României — cea mai semnificativă modalitate prin care pot fi promovate interesele de securitate ale României într-un context internațional și regional complex și din ce în ce mai tensionat

George Maior
fostul director al SRI

El a subliniat că Hellvig va găsi în SRI o instituție profesionistă, neutră și independentă politic, capabilă să facă față provocărilor externe și unor vulnerabilități interne ”cu care se confruntă acum România”.  „Cu toate acestea, va trebui să ofere Serviciului Român de Informații instrumentele necesare pentru a performa instituțional, iar vidul legislativ existent care începe să se transforme într-unul informativ să fie rapid depășit. Îl voi sprijini întotdeauna pe domnul Hellvig cu expertiza și experiența mea pentru a avea un mandat de succes, în coordonatele menționate”, a adăugat Maior.

Valeriu Motoc