Epave vechi de peste 300 de ani, abandonate în apele canalului Sulina. De ce este acuzat scafandrul care le-a descoperit

 

La şase luni de la descoperirea istorică a unor nave de război, vechi de peste 300 de ani, în apele canalului Sulina, acestea nu doar că nu au fost conservate, așa cum s-ar fi întâmplat în orice țară civilizată, dar nici măcar nu au fost datate, expertizate şi asigurate împotriva căutătorilor de comori. Scafandrului care a găsit epavele i-au fost oferiți 1.000 de euro doar pentru o roată de afet de tun, dar a refuzat oferta și a predat-o Muzeului de Istorie, care însă nu are bani să o conserve.

O crescătorie de sturioni a fost mutată recent pe arealul în care au fost descoperite, în aprilie, cele trei epave ale corăbiilor britanice, scufundate pe la 1.700. 

Localnicii, preocupaţi de valorificarea corăbiilor pentru comunitate, susţin că aceasta este singura modalitate legală prin care poate fi accesată zona declarată de autorităţi sit arheologic de categoria A şi pentru care scafandrului care le-a găsit i s-a deschis dosar de cercetare penală. 

Direcţia de Cultură Tulcea atacă şi scufundă

 

În aprilie, la scurt timp după ce scafandrul profesionist Iulian Rusu a scos la lumină epave a căror existenţă a fost negată prin numeroase cărţi şi studii ale oficialilor Direcţiei de Cultură Tulcea, Inspectoratul Judeţean de Poliţie a fost sesizat cu privire la posibile infracţiuni de distrugere a patrimoniului – în realitate scufundarea, captarea de imagini şi aducerea la suprafaţă a două obiecte aflate în perimetrul epavelor.

În paralel, după ce au văzut la televizor imagini cu descoperirea istorică, oficialii Direcţiei de Cultură Tulcea s-au grăbit să interzică orice activitate în Bazinul Zonei Libere Sulina – pe vremuri rada Portului Sulina. Acum, la şase luni distanţă de la descoperirea comorilor istorice, epavele nu doar că nu au fost conservate, dar nici măcar nu au fost datate, expertizate şi asigurate împotriva căutătorilor de comori. O demonstrează imaginile suprinse de un reporter Sursa Zilei.

Îngrijorător este nu doar că situaţia juridică a corăbiilor vechi de aproximativ 300 de ani nu a fost clarificată, ci a fost chiar ignorată de autorităţi. Epavele au trezit interesul căutătorilor de comori, deloc rari în condiţiile în care în România a fost autorizat până acum doar un singur scafandru-arheolog, iar întregul bazin maritim este declarat sit arheologic de categoria A, adică se află sub puterea legilor privind protecţia patrimoniului.

Situaţia corăbiilor descoperite la Sulina este însă diferită din simplul motiv că vechea radă a Portului martim Sulina a fost încorporată în decursul secolelor de gura de vărsare a Dunării.

Scafandru pasionat de istorie: Corăbiile scufundate apar într-o litografie din 1854

Iulian Rusu are 37 de ani, o familie frumoasă şi face scufundări de 12 ani. A periat, doar din pasiune pentru istorie şi apă, cele mai mari lacuri din Judeţul Constanţa şi a întocmit de capul lui o hartă subacvatică a litoralului Mării Negre, folosind date satelitare.

Deţine propria barcă, cel mai „fidel” sonar şi reuşeşte să înghesuie echipamentele necesare pentru scufundarea a doi oameni într-un Tico. Mare parte din veniturile familiei sunt dirijate pentru achiziţia „consumabilelor” necesare scufundărilor şi, când nu caută avioane şi corăbii pe fundul lacurilor sau al Dunării, se documentează.

Comorile istorice îi ies în cale chiar şi atunci când merge pe fundul unui canal. Are în lucru mai multe proiecte, nepunând la socoteală posibila spulberare a unui mit al Deltei, dar vorbeşte mai rar despre ele decât orice alt pescar sau vănător de comori.

Sursa Zilei: Cum aţi ajuns să căutaţi în bazinul abandonat de la Sulina?

Iulian Rusu: Acum mulţi ani, am auzit povestiri de la oamenii din Sulina despre plase care nu puteau fi ridicate de pe fundul fostului Bazin al Administraţiei Zonei Libere Sulina. Alţii şi-au adus aminte de bucăţile de lemn pe care le refulau drăgile care au săpat acel bazin în anii ’80. N-a fost o ţintă clară pentru mine o lungă perioadă de timp, dar când am găsit surse istorice despre această zonă, care confirmau aceste poveşti am pornit căutările.

Sursa Zilei: Cine priveşte filmările făcute de dumneavoastră ar putea crede că aţi mers chiar la ţintă…

Iulian Rusu: Cea mai bună confirmare a venit din litografii englezeşti şi franţuzeşti din timpul Războiului Crimeei şi imediat după sistematizarea gurii de vărsare de către Comisia Europeană a Dunării. În litografii apar chiar vârfurile catargelor navelor pe care le-am găsit, dar şi altele – proiecte viitoare.

Sursa Zilei: Cum pot fi ele valorificate?
Iulian Rusu: În Europa există, din câte ştiu eu, o singură corabie asemănătoare. Este în Marea Baltică, la o adâncime de 67 de metri, fapt care îi împiedică pe cei mai mulţi scafandri să o viziteze.  Epavele de la Sulina sunt la 7-8 metri adâncime, adică accesibile pentru vizitare chiar unui scafandru începător. Asta înseamnă că aceste corăbii ar putea fi integrate într-un circuit de scufundare, pentru că ar fi extrem de costisitor pentru stat să le conserve la suprafaţă.

Sursa Zilei: Ce ştim despre aceste corăbii?
Iulian Rusu: Avem doar două certitudini: erau sigur scufundate de câteva zeci de ani la 1856 şi doar două state deţineau pe navele maritime tunuri de calibrul celor descoperite de mine.

Sursa Zilei: Aţi putut intra pe corabie? Sunt artefacte sau alte obiecte valoroase? Ce aţi găsit?
Iulian Rusu: Nu am intrat pe corabie, ci doar am observat din exterior. Se vede totul pe filmări. Pe una dintre corăbii am găsit trei roţi de lemn care puteau să provină de la un afet de tun, foarte multe ghiule – de ordinul zecilor, poate chiar peste o sută. Gândindu-mă că aşa va putea fi datată corabia, am scos la suprafaţă o roată şi o ghiulea pentru a le preda Muzeului de Arheologie Sulina. Nu vă spun că în decurs de doar câteva minute am primit şi ofertă financiară: 1.000 de euro cash, imediat ce am ieşit pe mal, dacă o vând unui colecţionar. Evident că l-am ignorat şi am mers cu obiectele la Primărie unde le-am declarat.  

Sursa Zilei: Cum au reacţionat localnicii?
Iulian Rusu: Vestea s-a răspândit extraordinar de rapid. În faţa Primăriei mă aşteptau deja mai multe persoane, 5-6 consilieri locali, dar şi viceprimarul Sulinei. Artefactele rămăseseră asigurate pe barca folosită la scufundare şi oficialii de la Primărie m-au trimis cu ele la Muzeul de Istorie din oraş. A fost şi singura ocazie în care le-am mai văzut în condiţii oficiale, pentru că, ulterior, le-am regăsit acoperite cu o pătură în spatele gardului de la muzeu. Cert este că la nici o lună după eveniment am primit un telefon de la un poliţist din cadrul IPJ Tulcea prin care am fost chemat pentru audieri ca martor în propriul meu dosar de distrugere, ca urma a unei sesizări transmise de Direcţia de Cultură Tulcea. În plângere scrie că întrucât Direcţia de Cultură Tulcea nu dispune de 12.000 de lei pentru conservarea roţii de tun, eu sunt responsabil pentru eventuala distrugere pe cale naturală a acesteia într-un interval de 4-5 ani…  

Sursa Zilei: Bun, dar ce s-a întâmplat cu corăbiile după descoperire? Cine stabileşte măcar cum au ajuns acolo, de dragul adevărului istoric, nu?
Iulian Rusu: Din câte am văzut, deasupra unei corăbii a fost mutată o crescătorie de sturioni care fusese pe marginea bazinului când mă scufundam eu. Asta mă face să îmi pun nişte întrebări, pentru că presupune mentenanţă periodică, deci scufundări.

Despre contextul istoric, vă pot spune că înainte de sistematizarea din 1861, Imperiul ţarist, care avea o mare influenţă în zonă, a încercat prin diferite mijloace să sufoce punctul prin care treceau toate corăbiile care transportau alimente din principate către Constantinopol. Unele corăbii s-au scufundat ca urmare a sabotajului direct asupra mijloacelor de navigaţie: balize mutate, întreruperea funcţionării farurilor,  sau a prirateriei… detalii pe care le-am aflat din jurnalele vremii. Eu am putut să mă scufund acolo pentru că acel bazin face acum parte din canalul Sulina, şi nu din Marea Neagră, ţărmul înaintând de la 1700 cu circa 3-4 kilometri. Am aflat ulterior, tot de la localnici, că zona a fost declarată sit arheologic de categoria A, dar nu trebuie să vă imaginaţi că există vreun indicator sau că vă opreşte cineva pe drum.

Maia Constantin

NICIUN COMENTARIU