Deputat PSD Timiș: Nu susțin Guvernul Grindeanu

Un membru al organizației pe care a condus-o Sorin Grindeanu și care îl susține s-a dezis de poziția colegilor săi, opunându-se susținerii actualului premier.

Deputatul PSD Matei Suciu a reiterat, sâmbătă, chiar în ziua vizitei lui Sorin Grindeanu în Timiș, că va vota moțiunea de cenzură împotriva Guvernului actual.

Deputatul Matei Suciu reia teza vehiculată de unii colegi de partid că asistăm la o lovitură de stat dată de tandemul Ponta – Grindeanu. „Sorin Grindeanu și Victor Ponta calcă în picioare opțiunea a 3.200.000 de români care au votat PSD si Programul de guvernare. Ceea ce se întâmplă acum este o lovitură de stat din partea unui grup meschin de interese care va răspunde în fața legii și în fața românilor pentru puciul din aceste zile”, susține Suciu, într-un comunicat de presă. El a mai spus că nu toți timișorenii sunt de acord cu acțiunile neconstituționale ale celor doi. „Am fost mereu de acord cu Sorin Grindeanu și l-am susținut în întreaga sa carieră politică, dar acum se pune în discuție unitatea partidului. Eu mă uit mai departe de această dispută care poate duce chiar la ruperea PSD”, a completat Suciu, pentru deBanat. Mai trebuie spus că deputatul a fost declarat incompatibil printr-o decizie definitivă a Justiției, decizie care se pare că n-a ajuns încă la Camera Deputaților.

Valeriu Motoc

FOTO: opiniatimisoarei.ro

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ