10.7 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 9:03
No menu items!

Angelina Jolie a inaugurat un centru de prevenire a violenţelor comise asupra femeilor

spot_img

Angelina Jolie deţine titlul de Trimis Special al Înaltului Comandament pentru Refugiaţi din cadrul ONU (UNHCR)

angelina jolie

Actriţa americană Angelina Jolie şi fostul ministru de Externe britanic William Hague au participat marţi la inaugurarea unui centru de prevenire a violenţelor comise asupra femeilor în timp de război, denumit Centre of Women, Peace and Security, care funcţionează la London’s School of Economics, informează contacmusic.com.

Centre of Women, Peace and Security este primul centru din Europa dedicat luptei împotriva violenţelor comise asupra femeilor în timpul conflictelor militare armate. Multe dintre acestea fac parte din miile de familii pe care Angelina Jolie le-a vizitat recent în tabăra de refugiaţi Dohuk din nordul Irakului.

Cu ocazia inaugurării acestui centru, actriţa a declarat: „Sunt încântată la gândul că mulţi studenţi vor studia în anii care vin în acest centru nou. Nu există niciun viitor stabil pentru o lume în care violenţele comise asupra femeilor rămân nepedepsite. Avem nevoie de o generaţie viitoare care să fie alcătuită din tineri educaţi, cu minţi iscoditoare şi cu energie proaspătă, care doresc nu doar să rămână în clasa de studiu, ci şi să meargă pe teren şi în sălile de tribunal şi să facă astfel o diferenţă care se va dovedi decisivă”.

„Dacă mă întrebaţi pentru cine cred eu că acest centru va fi util, vă voi spune că mă gândesc la cineva care nu este astăzi în sală”, a adăugat actriţa americană, citată de publicaţia britanică The Guardian. „Mă gândesc la o fată pe care am întâlnit-o în Irak în urmă cu trei săptămâni. Are 13 ani, dar, în loc să meargă la şcoală, stă pe pământ într-un cort improvizat, a spus actriţa.

Angelina Jolie, care deţine titlul de Trimis Special al Înaltului Comandament pentru Refugiaţi din cadrul ONU (UNHCR), spune că tânăra respectivă a fost ţinută în captivitate de militanţi ai grupării teroriste Statul Islamic, a devenit o victimă a sclaviei sexuale şi a fost violată de mai multe ori.

Acum, ea nu va putea niciodată să îşi completeze educaţia, nici să se căsătorească şi să îşi întemeieze o familie, pentru că, în societatea în care trăieşte ea, victimele violurilor sunt ostracizate şi sunt considerate autoare ale unor acte ruşinoase. După părerea mea, ceea ce am început noi astăzi aici, la London’s School of Economics, este un dar pentru acea fată din Irak şi pentru altele ca ea”, a adăugat vedeta americană.

Noul centru va funcţiona pentru a îndeplini obiectivele stabilite de Preventing Sexual Violence Initiative (PVSI), un program lansat de Angelina Jolie în colaborare cu William Hague în 2012.

Olimpia Diaconiuc