A mințit Ludovic Orban? Președintele PNL ar fi angajatul unei firme care derulează contracte pe bani publici

Președintele PNL, Ludovic Orban, declara, duminică, la Antena 3, că este angajat al unei societăți private, care nu are contracte cu statul. Potrivit PSnews.ro, Ludovic Orban figurează, din 20 decembrie 2017, ca angajat al SC Revicond Canaltech SRL, o societate cu sediul în județul Mureș.

Conform e-licitatie.ro, această societate a derulat, însă, doar în ultimii doi ani, contracte cu autorități publice și companii de stat. Toate, adjudecate prin atribuire directă.

Astfel, pe lista clienților Revicond Canaltech se înscriu Autoritatea Națională a Rezervelor de Stat (un contract în valoare de peste 57.600 de euro, atribuit direct pe 29 august anul trecut), Societatea Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA Mediaș (un contract în valoare de aproape 40.000 de euro, atribuit pe 2 martie anul acesta), dar și Compania de Apă Arad SA (aflată în subordinea Consiliului Județean Arad, condus de Iustin – Arghir Cionca, până în 2012 deputat PDL).

La Arad, Revicond Canaltech a obținut un contract în valoare de peste 130.000 de euro fără TVA. Tot fără licitație. Asta, în condițiile în care pragul maxim prevăzut de lege pentru atribuirea directă a contractelor este de 30.000 de euro.

Datele de la Registrul Comerțului arată că societatea Revicond Canaltech este deținută de firma SMT ROHRTECHNIK SRL și de Ghanem Said, cetățean italian de origine libaneză, cu reședința în Timișoara. La rândul ei, SMT ROHRTECHNIK SRL a fost fondată în martie anul trecut de omul de afaceri Daniel Ioan Boca, din Târgu Mureș.

În afacere, un fost coleg și partener de business al lui Sorin Grindeanu

Până la începutul acestui an, din acționariatul Revicond Canaltech, angajatorului lui Ludovic Orban, a făcut parte și societatea Terebro Production SRL, deținută, în calitate de acționar, de Vasile Albulescu – fost coleg de clasă și fost partener de afaceri al lui Sorin Grindeanu. 

Ludovic Orban declara, duminică seara, la Antena 3, că trăiește dintr-un „salariu” încasat de la o firmă apropiată de un membru al partidului. Președintele PNL a adăugat că firma la care lucrează nu are contracte cu statul și a adăugat că nu este membru în niciun Consiliu de Administrației al vreunei companii de stat. Orban a refuzat să spună care este numele firmei și pentru ce anume a fost angajat. A ținut să precizeze, însă, că firma la care lucrează nu are contracte cu statul și a adăugat că nu este membru în niciun Consiliu de Administrației al vreunei companii de stat.

Redăm integral declarațiile lui Ludovic Orban de la Antena 3:

Răzvan Dumitrescu: OK. Dumneavoastră nu sunteţi parlamentar. Mulţi mă întreabă din ce trăiţi.

Ludovic Orban: Din salariu.

Răzvan Dumitrescu: Unde sunteţi angajat?

Ludovic Orban: La o firmă. Nu dau numele firmei. O firmă care n-are contract cu statul.

Răzvan Dumitrescu: Nu spuneţi care e firma.

Ludovic Orban: Nu sunt în niciun consiliu de administraţie la nicio companie de stat.

Răzvan Dumitrescu: Are legătura firma cu un membru PNL?

Ludovic Orban: Normal că are legătură.

Răzvan Dumitrescu: Nu-i dau numele… Bun. Dacă vă caută inspecorii ITM ce pontaj găsesc? Vă duceţi zilnic la serviciu?

Ludovic Orban: Vor găsi un pontaj… dar e o relaţie contractuală…

Răzvan Dumitrescu: Ce faceţi efectiv la firmă?

Ludovic Orban: Fac destule. Nu dezvolt acest subiect.

Andi Topală

Raluca Dan

NICIUN COMENTARIU